Tahograful, manipulat de angajatori.

Angajatii din transporturile rutiere, traiesc (de la introducerea in uz a acestui aparat de contorizare
 numit "tahograf" si, deodata cu "fierul", si a "normelor STAS" (standardizate adica) aferente acestuia),
 un regim de viata militarizat. Asta nu este ceva "nemaivazut". Nemaivazut insa este felul in
care Societatea se face ca ploua la ora cand trateaza acest "subiect".
Din pacate, onorabila ..."confuzie" este mai la ea acasa in domeniul acesta decat in oricare alt
domeniu, (din prea multe motive spre a incepe cu toate odata, asa ca, cu rabdare, le-om lua  ... la rand).
De fapt, fiecare dintre persoanele care sunt ... "parte angajata" (si nu "parte angajatoare") intr-un
"contract (individual) de munca" isi incredinteaza (pentru 1/3 parti dintr-o "zi de munca") normala
"autonomie de voință",  partii angajatoare.


Smecheria pe care o aplica (cresc si ... intretin) angajatorii, este aceea ca, iau aceasta "angajare"
cu mai mult decat "amandoua mainile" dar returneaza ceea ce ar trebui sa fie "reciproca" acestei
"incredintari" si anume "responsabilitatea", cu cea mai mica dintre ocalele posibile.
Ca sa reducem parte importanta din confuzia de pana azi vin in fata eventualului cititor al randurilor
aci prezente cu urmatoarele propuneri:
Acelei parti de timp ale unui "angajat", care-i revine de drept "angajatorului", din acel concept care
se numeste "zi de munca" sa i se spuna "viata laborala", iar acelei parti pe care (conform legii) nici
sa vrei nu o poti angaja (pentru ca nu te lasa "Codul muncii") sa se numeasca "viata civila".

Astfel, inlaturam echivocitatea pe care o provoaca (mai ales in domeniul "lucratorului mobil")
concepte precum "odihna", "pauza", "repaus".
Pentru ca "odihna", "pauza", "repaus" si alte pot avea loc atat in cadrul denumit "viata laborala"
cat si in cel denumit "viata civila".
Angajatorul din transporturi se serveste de foarte multa vreme de ambiguitatea pe care i-o pune
la dispozitie concepte precum "odihna" sau "repaus" pentru a rapi (pur si simplu) de "viata civila",
pe ai lui angajati (scotandui efectiv din ea).
Asa se face ca, daca inainte vreme se auzea mai ales ca forma figurativa acel "a ramas doar
numele de el", de amar de vreme "angajatorul" profita de circumstantele favorabile (mura-n gura)
pe care i le creaza (mai ales din ignoranta) Societatea si, pur si simplu "lucratorul mobil" (sau, cu 
cuvinte profane "soferul profesionist") este spintecat in doua: o parte (numele) ramane "acasa" (la 
domiciliu) la indemana administratiei financiare (nationale) iar cealalta parte (fizicul) si-l adjudeca
(prin "confiscare") "angajatorul", pe perioade care merg de la "o norma" (intreaga) pana la ....  
ne-determinat.
Departe de mine de a reprosa ceva conceptului "angajator", cata vreme ignoranta Societate
il imbie cu "lupule, vrei miel de-a gata?", iar "lupul" si sa nu vrea si tot nu are cum sa se
impotriveasca "curentului" pe care chiar "Societatea" il creeaza, furandu-si singura, caciula.
Angajatorul este obligat sa redea "vietii civile" persoana pe care o are contractata la sfarsitul
fiecarei "misiuni" iar "misiunea" are un "prag minim" stabilit de lege: o norma (intreaga)  si 
ramane ca legea sa stabileasca si un "prag maxim" permis intre "inceputul" si "sfarsitul" unei
misiuni.
Asa cum un astronaut (ca, cel mai elocvent exemplu pentru situatia de "azi" a "soferului profesionist")
nu poate fi considerat in "liber" dacat atunci cand este efectiv redat vietii sale civile, la fel trebuie
sa se procedeze si in transporturile rutiere.