Animalul - animal versus animalul - politic

 De retinut; Stimate lector, mai mare parte a cuvintelor din text sunt "link"-uri. 
Fiecare link are . . . treaba lui. Daca-l ocolesti, e . . . treaba ta. Optiunea e . . . libera.

 "El hombre es un animal racional"/ Omul este un animal . . . rational (Aristotel)
Parafrazand "anecdota napoleoniana" e de spus ca "ființa umană" se naste (avand in raniță)
 prezumția ("egală" la toti indivizii) că ar putea deveni "om".
 Prezumtie care, in proportie de 99,99% rămane . . . neconfirmată

Zice . . . contribuitorul spaniol la Wikipedia:
Los seres humanos son, desde el punto de vista biológico, una especie animal cuya denominación científica es Homo sapiens (del latín «homo», «hombre», y «sapiens», «sabio»). Pertenecen a la familia Hominidae (homínidos).
También son conocidos bajo la denominación genérica de "hombres", aunque ese término es ambiguo pues se usa también para referirse a los individuos de sexo masculino y en particular a los varones adultos.

Adica, mai pe romaneste:
Oamenii sunt (din punct de vedere biologic), o specie animala, specie al carui nume științific este Homo sapiens (lb. latina: «homo», «om», și «sapiens», «înțelept»). Specia apartine astfel, familiei Hominidae (hominizilor).

Asesor șofer profesionist

Salutari tie, stimate lector
Eu am cautat ceea ce (poate) cauti si tu (asesoramient /sfat/ consiliere) pentru stufoasele probleme cu

care m-am razbatut in cei 30 de ani de activitate a mea ca "sofer", si nu am gasit (nu am gasit ceea ce 
eu, cautam).

Pe mine, problemele din asta activitate (de sofer) m-au "impins" in "punctul "18" al acestei "harti" pe care am conceput-o.

Sunt unii care se adapteaza, precum "gaina domestica", la orice curte (o arunci peste gard, 
se invarte de cateva ori in jurul cozii si . . . isi 
cauta cuibar, de ouat si gata s-a adaptat la
. . . "ce-o da Domnul").

Ca indivizi, Viata ne obliga sa fim, atat de obiectivisti, incat  "sa nu inotam niciodata
 impotriva curentului" vreunui "tsunami" in care, vreodata, ne aflam.
Si totusi, eu am inotat. Am inotat si m-am fript  . . .
citeste mai mult

Lucrator Mobil European

Soferul profesionist este cobaiul, este "infanteristul" transformarii unor 27 de "lacuri" intr-o singura "mare",
(de fapt, intr-o "grozavie de . . . ocean").
Se plateste greu aceasta "strapungere a frontului".
Diferit de activitatea dusa de un "nativ" in spatiul limbii sale natale, activitatea in "turnul (asta) Babel" nu este

Comunitatea Europeana (Mobila)

usoara.
Iata cum stau treburile:
Europa a pregatit terenul cu niste
zeci de ani mai inainte de lansarea
pe "piata", mai intai  a
Directivei 2002/15 CE iar mai
apoi, a mai slefuit la legislatia
tahografului inca 4 ani, venind in
2006 cu completari, corectari si
adaugiri care au conformat
Regulamentul 561.
Pe scurt, lucrurile arata cam ca
in desenul aci prezent
(pe care l-am botezat "Comunitatea Europeana mobila", pentru ca aceasta "comunitate" este "nașul" 
situatiei de "azi").
Legislatia faurita de Comunitatea Europeana a gandit ca "unitatea economica" care va cere autorizare 
sa activeze in limitele "regulilor jocului" stabilite in "legislatia tahografului (precum in fotbal "Regulamentul
de fotbal), "intreprindere de transport".
Ca tot veni vorba de fotbal . . . "CE"-ul este "FIFA, "Ap"-ul este "arbitru",  "A€"-ul este "Federatie
(nationala)", "€12 & €16" reprezinta conceptul "club"(organizatorul de partida),  "11 & 13"reprezinta
un concept analogic conceptului "junior", iar "15 & 17" sunt reprezentante ale conceptului "jucator" (plin).

Problema nu s-ar fi creat atat de comblicata daca "Ap"-ul si "A€"-ul isi faceau treaba.

"Subordonarea juridica" lasa pe "13" si pe "17" in lipsa de "reciprocitate juridica" in fata partenerilor lor
contractuali, parteneri in fata carora sunt lasati, ori sa se milogeasca, ori sa bata cu pumnul in masa, dar 
fara instrument legal valid pentru a se apara cu "forta argumentului".

"Ap"-ul a "mirosit" repede ca "e de ros" si in loc sa se urmeze "ordinea juridica", ordine prin care "AP"
controleaza pe "A€" (daca si-a facut temele), iar "A€" sa-si controleze ai sai subordonati, cele doua
institutii si-au impartit teritoriul in doua si, unul ia "marca" iar celalalt "banul".

Prins intre "ciocanul A€" si nicovala "Ap", "jucatorul 17" este tinut in corzi, si in loc ca "jocul" sa fie un fel 
de "campionat mondial de saritura in inaltime", a fost inversproportionalizat de forta celor doua institutii,
iar "azi" dupa atatia ani de aplicare eronat a controlului asupra situatiei s-a ajuns la un campionate de . . .
"care sare mai jos".
Coborata stacheta, de la "2 metri si ceva" cat era in trecut, la vreo 60 de centimetri (daca?), prin efect, si
"15" & "17" sunt fortati sa treaca . . . pe sub aceeasi masa . . . mai mult

Conceptul "zi de muncă"

Pentru ca vreunul sa nu-si mai bata
capul (de masa) spre a intelege ce e
acela "concept", poate sa-i schimbe
denumirea si sa-i spuna "100%".

Imaginea alaturată este relationata cu
"legislatia CE a tahografului".
Legislatiei asteia (desi . . . al naibii de
"bine intentionata"), nu i-a iesit deloc
"pasienta" (mai ales pentru ca "au
batut-o" . . .("formalistii"), cu
propriile ei cuvinte).

("Formalist" = cel care respecta
"regula jocului" doar "de forma"
si nu "si de forma si de fond",
cel care "una spune dar, alta face)
Problema este ca . . . multi, (multi dintre aceia a caror "strategie de viata" nu este asemeni unui 
"far" ci, asemeni unei "lampi pe gaz" (gaz lampant), si . . . "nu le bate faza" (precum la camion 
cand e pe "faza lunga"), ci merg, orbecaind . . . de "azi", pe "maine"), se "adapteaza" (la conditiile
pe care angajatorii, "in afara legii, le impun") mai ales din cauza incapacitatii de a gasi solutie,  
problemei.
Este adevarat ca "lucratorul (mobil)", este un "David", in vreme ce . . . "institutia", nu doar ca nu 
este un "Goliat" (ca macar ai avea "obiect", in care sa dai) ci este asemeni unui "adversar fantoma",
a unui adeversar in fata caruia, esti, . . . ca un spadasin care se lupta . . . cu oglinda.
 

Ca  si aici (in lumea asta virtuală), nici in cea reala nu se bate "lumea" pe vorbele mele.
Nici macar prin foruri soferesti nu mi-am putut găsi compatibilitati
In sfarsit, treaba e ca, dacă argumentele mele, nu sunt corecte , "mare problemă" (pentru Societate)
nu e (pentru că . . . ce importanta are "o persoană aflată in cauză", pentru celelalte, cele care "nu se 
află, in acel moment, in cauză"?)

Problemă este, insa (si, al naibii de gravă), . . . daca dreptatea e (totusi), de partea argumentelor mele.
 

Păi, daca vorbim despre "zi", ca
concept, stie mai tot omul ca o zi
.  . . 100% are . . . 24 de ore.
Degeaba incearca omul sa o mai
"umfle", ca mai largă de cele
86.400 de secunde ale sale tot
nu va reusi sa o faca.
Asta e . . . clară, pentru ca e
vorba de un "concept natural"
iar omul, indiferent cat de marsav
ar fi, rar se pune sa modice naturii
ceea ce stie ca ii este imposibil
sa modifice.

Nu acelasi lucru insa, se petrece in lumea conceptelor (stabilite ca concepte) intre "indivizii umani", prin

acel fenomen numit "conventie".
Am alaturat aici, inca un "desen" (pentru ca,  face mai mult decat toate
milioanele de cuvinte) in care se poate vedea  ca, desi fiecare individ se
naste avand in el "un dram" de omenie, depinde de el cat si cultiva, spre
a-si ridica la "gradul" ca om.
Vreau sa spun ca desi "indivizii" "au (de la "mama natura) aceeasi funcție",
dar "n-au acelasi grad". "Gradul", si-l pot obtine singuri (prin efort propriu)
de la nimeni altcineva, decat, de la ei insisi.
Nimeni nu-ti poate acorda "gradul de om", nici nu ti-l poate lua cineva.
Ori il ai (si e al tau) ori . . . nu-l ai. In asta "ecuatie", nu incape "cale de
mijloc" (linia albastra "trasa" de mine in "desen" este asa . . . pentru idee,
pentru ca individul, ori isi distruge si "sămanta aia de om" si ramane doar "jumate gri si jumate . . . 
(ca un pahar) gol" (adică "fiintă umană).
Orice "dram" de "albastru" isi cultiva, il converteste din "anvers (al medaliei, al monedei), in
"reversul" ei (adica in "om").
Nu exista "mai om" sau "mai putin om" ci, ori exista, ori nu.
Omul (ca si pomul) ajunge de la statutul de " pădureț" la statutul de "fructifer" doar printr-o singura
modalitate; "corecta (auto-) cultivare".
Am vazut la viata mea, multi pomi, cultivati (si nu "corect cultivati"), "altoiti" care nu ajungeau a produce
nici un rod (sau, produceau doua-trei ciudatenii, care, chiar daca erau "comestibile" nu erau "nutritive").
  Mai multe

Șoferul. Altfel spus.

Cratilos zicea o vorba mare.

Că omul, mult mai mare
branză ar face dacă, in loc
sa vorbească, ar indica cu
degetul.

De-aia si yo, după ce am
umplut pagini si pagini cu
vorbe, nereusind sa misc
din loc nici macar vreun
fulg de păpădie, imi incerc
norocul cu doua . . ."desene"
.
Unul (aci in pagina) inchinat
acelei "sfinte confuzii",
confuzie "definită" de
cuvanul-concept,  . . "șofer".

Eu, sunt unul dintre cei care m-am incadrat in "sectiunea 13" (a acestei "machete") vreme de vreo 25 de ani.
Lucrurile au evoluat, iar "apele" . . . "sectiunii 9" au fost sectionate in doua sectiuni diferite ("10" & "14").
Asta sectionare m-a incadrat in sectiunea "17", sectiune in care am lucrat 4 ani si nefiind "mai hoț ca ei"
am ajuns a fi pozitionat in sectiunea 18.
Incerc sa impărtăsesc si altora, mai ales acelora care isi castiga painea situati fiind in "sectiunea 17"
(nu ii exclud nici pe cei din sectiunea 13, dar cei din 13 sunt "doar bătuți", in vreme ce, ci din 17 sunt . . .
 "si bătuți si cu banii luați") pentru că (sigur) mai sunt si altii care "au rămas dand din buze", si pentru că
trebuie sa facem ceva, spre a schimba situatia asta, situatie aparent . . . instituționalizată, dar dincolo de
aparentă (in realitate) mult mai "prostituționalizată" dacat si-ar putea imagina cineva.

Eu zic că, in comparatie cu oricine altcineva, am un avantaj.
Am pastrat "amprente" cu ajutorul cărora se pot reface (ca in criminalistica) cei 4 ani de activitate,
4 ani din care (zic eu, pana la proba contrarie) se poate demonstra invaliditatea aplicarii
"legislatiei tahografului", invaliditate aplicata de cele doua dintre institutiile Societatii  care au "treaba"
aici, una ca "organizator" iar cealalta ca "arbitru" ("administratia publica" & "intreprinderile de transport".

Nu sunt eu cel care sa dea verdicte. Ar trebui ca "amprentele" pe care le pot pune la dispozitie sa fie
mai intai analizate de specialisti ai domeniului, ca sa nu aduc eu acuze gratuite, dar propria-mi piele (pe
de o parte) si analizele facute de catre mine imi dau un rezultat clar ca aceste institutii s-au aliat in contra
conceptului "persoana", nu de azi de ieri si fac . . . ravagii.


Va urma

Despre tahograf, altfel spus.

Stimate trecator.
Daca pasii te-au purtat pe aici, si se intampla sa fii cunoscator de spaniola, te invit sa folosesti
acest "link" si sa intri intr-un "atelier de reparatii", unde fac tot ce pot pentru a demostra irationalitatea
ce domneste in "lumea" cea guvernata de tahograf.
Va mai dura pana voi ajunge sa transcriu si in romana ceea ce scriu acum, in spaniola. Ramas bun!

Iata, pun aici, parte din "analiza" facuta de mine dar, deocamdata, in spaniola.

El transporte es (siempre), una exploraciòn. 
No hay dos "cliches"  que se repiten. 
No hay dos viajes similares.

Pueden ser "parecidos", "muy parecidos" pero 

nunca "identicos".

El "transporte" puede ser comprendido mejor, 

si se procede a hacer una analogia  con la 

"estrategia militar", aunque el "transporte" (el por 

carretera en un modo mucho mas  especial) tal como 

se vive desde hace años, tiene mucho mas (80%) 

en comun (como  vivencia) con el "paramilitarismo" 

que, con la"vida civil" o con la "vida militar".

Si en la estrategia "militar", el estratego se llama "general",

en  el transporte se llama . . . "empresa de transporte".

Este concepto ("empresa de transporte"), parte en dos

subcategorias:
 

-  "X"  =  "empresa de transporte, unipersonal" o (con palabra de la ley), el "conductor autonomo" 

 Hay razones para anotarlo con "Xa", pero tambien nos permite anotarlo, simplemente, con "X").

- "XL" = "empresa de transporte, pluripersonal" o (segun marca la ley") "empresa (de transporte)".

 Este concepto . . . "XL" tiene a su vez, dos "ramas":

        - la "unidad empresarial" (que lo anotamos con "Xb")

        - el "trabajador movil" y lo anotamos con "L")

 A su vez, este . . . "Xb ("unidad empresarial") suele ser:

  - "unidad empresarial unipersonal" y podemos anotar "Xb1"

  - "unidad empresarial pluripersonal y podemos anotar "Xb1+"

Segun se ve, lo que hace la delimitaciòn entre estos varios conceptos solo es el "matiz", el "tono", la "tinte".

 Continuando la analogia (esta ves con el "escalofon militar), y teniendo nosotros a nuestras manos tres "terminos" (Xb, "X", L) involucrados en esta "ecuaciòn", aritmeticamente podemos afirmar que:

 - el "X" tiene "- grado" pero "= funcion" a relaciòn con el "Xb" y "= grado" pero "+ funcion" a relaciòn 

 con el "L" y que;
 - el "Xb" tiene "incluido" a el "L" (teniendo el "Xb" en esta relaciòn "100% funciòn" pero "0 grado")
 mientras:
 - el "L" esta "incluido" en el "Xb" (teniendo "100% grado" pero "0 funciòn").

Pues tenemos asi:
el "XL" = "empresa (de transporte)"
el "X" = "conductor  autonomo"
el "L" = "trabajador movil"

Donde el "XL" es el "anverso" (de esta "moneda" llamada
"transporte por carretera"), el "L" es el "reverso" y el "X"
es . . . el canto ("el camino del medio", la "linea divisoria")

Si aritmeticamente, entre estos terminos no se puede poner (de forma + de facto) el signo matematico "=",

porque entonces, en la "realidad  vivida", tanto de punto de vista "politico", como "juridico" y como

"administrativo", se pone?

Porque, este tipo de "tratamiento" (que se aplica en este sector), es analogico con una situaciòn cuando un

doctor, administra solo tratamento antigripal, a todo el paciente, sin importarlo que enfermedad padece.

Como he dicho ya, lo que hace la delimitaciòn entre estos varios conceptos solo es el "matiz", el "tono", 

la "tinte". 

El que no tiene ojos (vista), ningunas gafas le puede ayudar a ver las cosas tal como en realidad son.

(Mas cosas sobre la tema en "Chofer profesiònal")

Ego-obiectivism

Stimate lector.
Am pornit, asa cum face omul cand se opareste (spre exemplu), incepand de la "camasa care te arde".
Daca cineva da sa te intepe cu sulita, in fata varfului ei dai sa pui inevitavil, mana, pentru ca acela-i pericolul care iti vine in acel moment "cat mai aproape de piele".
Am inceput de la "tahograf" pentru ca acesta m-a fript (iar "friptura" lui imi arde pielea pe mai departe ca
un muc de tigara rasucit pe ea).
Dar, ma depaseste ca timp. Am incercat eu sa nu-mi irosesc puterile si am publicat acelasi articol si aici
dar si intr-un alt blog care trateaza lucrurile intr-o amplitudine ce depaseste doar domeniul profesional (cu toate ca il include) si se refera la Viata noastra, toata, asa cum eu o vad.
Parerile mele sunt diferite. Tocmai de aceea incerc sa le fac cunoscute. Nu mi-as irosi timpul ca sa reinventez roate ci, daca tot este inventata, asi folosi-o spre contrariul "irosirii timpului" acela de "a castiga . . . Timp".
In cazul in care esti interesat sa citesti viitoare "posturi", blogul in care o poti face se numeste precum
titlul acestui post: "ego-obiectivism".

PS. Doar cand voi avea articole care sunt relationate cat mai strict cu "legislatia europeana a tahografului",
voi incerca sa postez si aici.
De ce cea europeana? Pentru ca situatia aceasta este diferita, complet diferita de situatia din celelalte tari.
Se profita de tranzitia de la o "suma de tari" . . . "traditionale" la una "noua" (Comunitatea Europeana") asa
cum niste "majori" ar profita de gestionarea unei sume uriase de un copil minor.
"Comunitatea Europeana" (in comparatie cu vechimea tarilor "traditionale" are o tinerete . . . de speriat".
Asta nu inseamna ca in acelasi timp in care situatia este "extrem de deosebita, si de grava" nu exista si o
sumedenie de "puncte comune" pe care sa le aparam indiferent ce felu-i de tara, utilizatoare de "tahograf"
am apartine. Cu astea zise, salutari si . . . drumuri bune, oricui.

Randunica

Azi am descoperit un blog, deosebit de bine facut. Chiar daca . . . pornind de la baza (unei 
imaginare piramide), din pornire impartasesc multe (90%) din valorile prefigurate de autor, pe masura ce urcam spre varf (ca inspre locul  in care "tragi linie si . . . aduni", la capatul unei interminabile ecuatii) rezultatele la care ajungem fiecare, "ne pierd, unul de altul". Am scris un "post" in acel blog (Mehedinti blog online) la o tema care se numea "Povestea a doua randunici" iar "postul" meu a deveni atat de lung incat depasea cele 4096 de caractere cate permitea formatul. Am "taiat din el pana ce . . . "a incaput", iar de restul am avizat eventualul lector ca il poate gasi aici. Asa ca . . . ma tin de . . .  facuta promisiune, publicand aici textul intreg, asa cum l-as fi dorit publica acolo.


Buna ziua
Azi este prima data cand nimeresc pe-aici si, cum subiectul are legatura cu felul meu de a gandi lucrurile, 
am sa spun si eu cateva cuvinte.
M-am nascut (si am crescut, pana "mi-am luat . . . zborul"), la tara.
Am fost saraci (desi, nimeni nu-i atat de sarac incat sa nu mai aiba prin preajma-i altii, si mai saraci). 
Daca nu ar fi existat Creanga (si as fi beneficiat de talentul lui), amintiri ca ale lui, din . . .ale copilariei, 
sigur nu ramaneau nescrise, pentru ca . . . cel putin subiectele de el tratate, le puteam trata si eu.
In satul meu, portile curtilor sau usile caselor, nu se incuiau niciodata. In timp de vara (de fapt, pe tot . . . "timpul bun") usa casei statea deschisa (nu doar la figurat ci si la propriu).

Randunicile isi faceau cuiburi pe sub streasina casei. Mai cadeau unele, ca se desprindea pojghita de 
var si cadeau, cu peticul de var cu tot.

Taica-meu (cand isi gasea si el timp) le batea vreo trei cuie dedesubt si impletea cu sarma un soi de cos-suport, incercand sa le dea o mana de ajutor randunicilor in cauza. Le vedeam capatanile puilor, de cand ieseau din ou si pana-si luau zborul, dar de apropiat de cuibul lor, noi copii (eram mai multi frati), desi eram "mari cautatori de cuiburi" (cuiburi, de toate natiile de pasari), nu le cautam ca sa le stricam ci "ca sa le stim" (pentru ca reprezenta un mare motiv de mandrie, intre noi copii, sa spui:
"il stii pe-ala", iar ceilalti sa se minuneze ca de ceva . . . nou). In cultura noastra locala, traditia era ca . . . "randunica este de ne-atins" (existau si versiuni batranesti care spuneau ca "daca atingi randunica sau cuibul ei, casa aceea va fi . . . o casa blestemata".

Randunicile erau atat de obisnuite cu noi, ne cunosteau atat de bine incat, nu o data, te trezeai ca intra si in camera (cea mai) "de zi" a casei de la tara (bucataria), dadea doua trei ture (ne-sinchisindu-se de "locatari"
si se ducea apoi, la treaba ei).
Intr-o vreme au inceput sa construiasca un cuib, in casa (in bucatarie). Cine cunoaste randunica, cunoaste imediat cand o randunica "pune piatra de temelie" vreunui cuib, pentru ca apar "primele semne" (paie, pamant) analogic cu ceea ce se petrece in "crosetat" (unde incepi de la "un ochi" si . . . "cresti" pe masura 
ce, si doar daca . . . "dai din maini"). 
Facuram "sedinta", noi (ceilalti locatari ai casei, si mari, si mici), si daduram "autorizatia de constructie".

Nu-mi aduc aminte daca a fost "treaba" de un sezon, sau de mai multe (dar mai degraba a fost, de mai multe). Dumnezeu stie cum isi facea randunica orarul, de asa natura incat sa se potriveasca cu al nostru,
pentru ca noi, seara, stateam la masa, cu lumina aprinsa si usa inchisa, iar randunica . . . pe oua (sau, dupa caz, pe pui) iar "randunoiul", pe marginea cuibului, ei cu ale lor iar noi, cu ale noastre.
Cuibul asta era chiar la intrarea pe usa, deasupra intrerupatorului de lumina (pe aceeasi linie verticala cu acesta) dar . . . aproape lipit de tavan. Pentru mine, la acea vreme, tavanul era . . . inalt (trebuia sa ma urc 
pe scaun ca sa ajung sa-l ating varful degetelor).
Dar, intr-o seara, o fata din vecini (mai mare de varsta decat noi, copii ai acestei case), a unei familii de foarte buna prietenie cu a noastra, a venit intr-o seara (cred ca, tocmai eram . . . la masa) sa aduca (sau, 
sa ceara) ceva, cum era obiceiul (si) pe la noi.
Ea era, ca sa zic asa, ca un fel de "liceană" (mi se pare ca chiar asta era, prin acel "saizeci si ceva", fiind
 in acea "lume a noastra", un "copil exemplu") iar noi "copii  (cel putin, cei mari) de scoala". A intrat, a 
zis "buna seara" si, vorbind cu noi, a vazut cuibul si a ramas atat de uimita de ce vede incat a dus mana si
a mangaiat (sau, a dat sa mangaie) randunica, si nu mai stiu daca am strigat sau daca am ramas blocati 
(cel putin sentimentele mele, le pot reda), nu mai stiu daca oi fi apucat doar sa casc gura sau, oi fi si scos vreun grai pe ea, dar . . . mana ei s-a dus, fara sa se mai poata opri. Nu mai pot sa-mi aduc aminte daca 
a incercat sa strige doar sufletul din mine, daca s-a concretizat asta in "glas", si daca mi-a iesit ceva, vreun sunet, pe gura.

Randunica a zburat, prin usa deschisa in care statea fata, si . . . nu s-a mai intors, niciodata. Cuibul a ramas acolo . . . ani.
(povestea este mai lunga decat cele 4.096 de caractere cat permite "formatul". Continuarea o poate gasi, cine vrea, in "ego-obiectivism")

. (Pana aici mi-a incaput textul in postarea dn blog-ul de care va . . . zisei, un blog al unui om  (Vasile Burcu), care-mi pare deosebit.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Au trecut de atunci, zeci de ani (vreo 40, sau, mai mult). Din toti fratii doar unul mai este azi, "acasa"  
(acasa la el, fireste). Parintii mei traiesc, cu casa "goala". Ceilalti copii ai lor au "zburat" (pentru ca au 
fost "zburati", "zburataciti") in "tarile calde". De fata aceea nu mai stiu decat ca "exista". 
Ne-a fost draga si pana atunci, si de atunci incolo. Si totusi, ceva, din clipa aia, s-a rupt. Ceva ca in
cazul unui fir, cand cosi. Se rupe, ii faci nod, continui dar . . . nu mai e, ce-a fost.
 
Toata asta (lunga) poveste pentru a spune ca, pentru mine, randunica reprezinta simbolul libertatii si al demnitatii fiintei. Este cel mai putin stricatoare (ca in cazul unui autoturism, consuma foarte putina energie comparand cu energia ce produce).

Este, in ceea ce priveste conceptul "pasare" ceea ce, in ceea ce priveste "mamiferul" este . . . "mielul".
Adică, calcă pe cel mai redus procent de cadavre spre a-si tine in situatia de "existenta", propria-i viata. Numai ca in timp ce "mielul" devine (pe măsura ce
creste) o biată "oaie", randunica nu incetează niciodata de a fi . . . randunică.
Randunica este cel mai bun exemplu, al fiintei care "isi cunoaste drumul", care stă in stol din ratiuni sociale, care cunoaste perfect insemnatatea lui "impreună", care nu alege un "ghid" spre a fi "condusă" de acela precum unul conduce o
roaba (de carat) si nici "trasa" (precum un carut de butelie) ci, ca in cazul unui
autobuz plin cu pasageri (cu pasageri posesori toti al "permisului de conducere
pentru autobuz) deleaga pe unul (nu incape mai mult decat unul, la volan) care cunoaste acelasi drum ca si ea, spre a conduce cu randul (timp in care ceilalti mai pot "atipi, se pot dedica si
altor activitati dar iau mereu seama si la "curs", daca il urmeaza sau nu pe cel personal preconizat).

Cine poate citi in spaniola intalneste asta, in wikipedia, in legatura cu "pantera" (iar cine nu cunoaste spaniola
citeste in ce limba ii convine, cu mentiunea ca in romana este si aici, prezenta, o "nationala saracie"):

"La estructura corta y robusta de sus miembros hace que sea muy hábil a la hora de escalar, arrastrarse y nadar.La cabeza es robusta y la mandíbula extremamente potente; se ha sugerido que posee el mordisco más potente de todos los félidos y el segundo más potente de todos los mamíferos (tras la hiena manchada); esta potencia es una adaptación que le permite incluso perforar caparazones de tortugas. Un estudio comparativo de la potencia de mordisco ajustado según la medida corporal lo situó como el primero de los félidos, junto con la pantera nebulosa, y por delante del león y el tigre.

Un ejemplar adulto puede arrastrar 8 metros un toro de 360 kilogramos entre sus mandíbulas y pulverizar los huesos más duros, o arrastrar a una tortuga de mar de 34 kg a lo largo de más de 90 m en la profundidad de un bosque.Puede cazar animales salvajes que pesan hasta 300 kg en el interior de una selva densa y su físico corto y robusto es una adaptación a sus presas y ambiente.
...............................................
Se estima la necesidad alimenticia de un ejemplar de 34 kg (en el extremo inferior del rango de pesos de la especie) en 1,4 kilogramos de comida al día. Para animales en cautividad de entre 50 y 60 kg, se recomiendan más de dos kilogramos de carne diarios.En la naturaleza, el consumo es naturalmente más errático; los félidos salvajes gastan una energía considerable para capturar y matar las presas y pueden consumir hasta 25 kg de carne de una vez, y después pasar periodos de inanición".

Cred ca, prin comparatia intre "miel" si vreuna din "fiare", orice om (oricat ar face el pe grozavul) prefera
"tovarasia" mielului. 
Numai ca cele mai multe dintre fiintele umane, prefera aceasta "tovarasie" numai din . . . pura "parsivenie" (dupa care, ii inchina . . . imnuri).


PS. Am profitat de avantajul "terenului propriu" si am mai adus niste corecturi si niste adaugiri textului initial.

PS (2). Ar mai fi de adaugat ca . . . conceptul om se clasifica (dupa agresivitate) in: "om de suflet carnivor"
(sau "cu suflet cainesc" cum se mai spune) , "de suflet ierbivor"  si "de suflet omnivor".
 Adaug aici un video (din youtube) in care se poate vedea ca orice categorie de ierbivor, cu un pic de . . . "minte pusa la contributie" (desi nu-i usor sa te asezi cu "pieptul gol" in fata "talharului cu spada") poate sa se  asocieze precum face randunica, spre a se apara de . . . pradatori (in cazul omului, nu atat de
lupii cei cu patru picioare cat mai ales de coiotii si hienele cu doua).

Si mai cred, ca omul trebuie, sa se mai si trezeasca, si sa inteleaga ca inaintasii nostri nu dispuneau de
acelasi volum de cuvinte ale dictionarului (oricareia dintre limbi) precum dispunem noi azi, si nici de
acelasi procent de lume alfabetizata precum azi, si ca referinta biblica la "miel" era "figurativa", iar bietii
oameni (analfabeti) ai acelor vremi au inteles-o in forma "literala" (asa cum au inteles, iar cu asta au
facut "harcea-parcea tot intelesul acelor invataturi).
Referindu-se la "miel", textul biblic se refera de fapt la "om cu suflet tot atat de agresiv, pe cat de
agresiv este . . .  un miel".
Mai multe, relationate cu tema blogului in care te afli gasesti aici

Viata este . . . "casa mea"

 Viata imi este si mie (ca si tie) "casa mea

Conceptul Viață este (prin antonomasia)  totuna cu conceptul "casa" (dupa cum, si . . . reciproca)



Conceptul "casa mea)" o putem analogia cel mai productiv . . . cu cea mai mica "papusa", dintre papusile ce apartin acelui (cu adevarat) unic (si magnific) "ansamblu de papusi matrioska" ce exista, ansamblu ce a fost simbolizat (alegoriamente) de "fiinta umana" in aproape toate chipurile posibile (fara sa fi ajuns sa se dumireasca, când trebuie sa-i ii priceapa"tâlcul" in forma "figurata" si când in forma "literală"), si pe care o cunoastem ca . . . "Viață".
Pornim prin a zice ca, cea mai mica dintre "papusi" (sa nu uitam ca oricare dintre ele am convenit ca o analogam conceptului "casa" si avem, deci: "papusa & casa", unde "&" in scrierea mea vrea sa tina locul
lui "versus")  este "totuna" cu "propriul tau ello, yo y superyo" (cu alte cuvinte "propriul tau suflet")  
si-l.vom avea notat de aici inainte in "jocul nostru" cu "1"

"Papusica/casa" (sau "casa/papusa") care urmeaza (notata cu "2")
este . . ." propriul tau corp  (in cazul nostru (fericit, zic eu) . . . "uman").
Urmatoarea la rand (cea pe care orice fiinta umana si-o reprezinta la fel cand ii pronunta numele. . .) este "a ta casă" (propriul tau "bârlog" , "centru" al propriei tale etologii") si o notam cu "3".
Urmeaza o "a patra , papusa/casa" ("4") iar aceasta zicem ca reprezinta "al tau sat"
Sunt infinite . . . "cercurile concentrice" pe care le putem identifica (si marca, ca un "aruncator de greutate" care poate marca cu biloiul sau diferite puncte pe distanta dintre el si al sau "orizont") dar, simplificam si notam cu "5" - "a ta . . . regiune", 
cu "6" - "a ta țară ", cu "7" - "a ta lume", con "8"- "al tau Pamant" y con "9" - "a ta, Viață"

Nu am mai bagat in joc si (spre exemplu) . . . "al tau continent", si pentru aceea ca . . . continentul nu este un "organism" (nu . . . in forma asa de "imediata" ca cele deja luate in consideratie) si, prin prisma asta nu poate fi socotit, nu mai zic . . . persoana dar, nici macar ca "persoana juridica" nu poate fi introdus in astă . . . "ecuatie".
(Bine, avem Australia, poate deveni . . . Europa, . . , dar cum ziceam, un pic mai inainte nu am mai termina vreodata de numara, si insemna, la . . ."cercuri concentrice".
Si-avem apoi (ca . . . desert) situatia ca de la . . . "7" incolo (adica "7", "8" si "9") analogia unor "casoaie"
care intra in categoria "dincolo de (al tau, bineinteles) orizont" (de "al tau orizont fisic", de "al tau orizont mental", si (inclusiv) de "al tau orizont fisico - mental").

Asa cum avem stiinta (cine are), asupra conceptului "strategie" (cea
din cadrul conceptului "sah" fiind cea mai exemplificanta, acoperind  
asta "putere exemplificanta" (in opinia mea), ma mult de 70% din
"necesarul de . . . exemplificativ") trebuie sa rationam intotdeauna,
de forma  simultana (iar aici "simultanul din sah" ne ofera un exemplu
mai mult decat "binevenit") intr-o multitude de "planuri diferite", planuri 
carora le conferim (cu al nostru propiu . . . "punct" notat cu acel "1", pe care-l stabiliram un pic mai inainte),  

in acelasi timp, concentricitate y coaxialitate.

Bine, am facut atata "literatura", doar pentru ca vroiam sa spun si eu,
ca mi-am pus umarul, din "punctul geografic" unde m-a parasutat "barza" precum un bun (si voluntar) . . .  costalero, pentru a sustine (inclusiv) fizic "casa mea" (in toate cele 9 dimensiuni ), ca sa nu mi se surpe, pana cand, am fost impins/inlaturat, de cei ce imi constituiau "al meu entorno social",
putin cate putin (pana la intrarea mea in situatie de . . . "expulzat", chiar 
daca pentru asta nu s-a utilizat o "forta . . . visibila"), afara din ale mele 
a "3-a", "4", "5" si a "6-a" dintre cele 9 dimensiuni ale acelui concept
care (in opinia mea, bineinteles) inseamna "casa mea".

 E de reamintit ca aceste 9 (distincte) denumiri, definesc, toate deodata,
fiecare pe rand, sau in orice fel le-am combina "unul si acelasi lucru".
Numind una din ele, numesti pe oricare dintre ele sau pe toate la un loc.
Traiesc eu "azi", in a "7"-a  dintre cele 9 dimensiuni (iar presiunea de "impingere afara", este . . . dincolo de orice gluma..
La un moment dat putem fi impinsi  (ca intr-un autobuz aglomerat cei care efectiv te preseaza sunt cei 2, 3, 4  care-s "lipiti" efectiv de tine si nu cei de dincolo de ei) de "cei apropiati noua" (fara a fi, ei, spre a avea un asa drept, Viata insasi) afara din a "7"-a si chiar,  a "8"-a dintre dimensiuni, insa din a "9"-a, nimeni nu poate nici "a impinge", nici "a fi impins", nici "sa intre" si nici "sa iasa" pentru simplul motiv ca oricum s-ar pozitiona cineva, in exteriorul acestui "maxim-concept" denumit "Viata" nu se poate pune . . . nici macar, mort..

Bine, faptul ca vad eu a fi de o importanta cutremuratoare,  maniera in care unul, se situeaza inauntrul acestui concept (Viata) in fiecare "moment" din momentele care incap in conceptul "vesnic", este asta o alta poveste, o poveste pe care Timpul, nu ma ingaduie sa o abordez acum, aici.

Pe alta data (in limita a ceea ce incape in conceptul "posibil")

Ne-călcătorii & în-călcătorii (de legi).

 Lege = Principiu; principiu = lege.

În-călcătorii & ne-călcătorii de legi.
Eu nu percep semnificatia semnului "&" (ampersand) ca pe cuvantul de legatura "si" ci, ca o prescurtare 
a cuvantului (ce defineste conceptul) "antonim".
Antonimul maxim al conceptului "antonimie" il regasesc eu in cuvantul (ce defineste conceptul) "antonomasie". Adica "antonim" = "complet diferit", "sinonim" = "acelasi lucru" iar "antonomasia" o percep eu ca pe "unul si acelasi lucru"

Astfel . . . "În-călcătorii" & "ne-călcătorii de legi" inseamna (prin "antonomasie"), in fapt, "în-calcatorii & ne-calcatorii de principii.
Conceptul "principiu" il percep eu ca avand aceeasi functie ca si conceptul "lege", dar il gasesc pe acesta . . .(pe cuvantul "principiu"), "mult mai mare in grad".
Conceptul "în-călcător de lege" este (in fapt), unul si acelasi lucru cu . . . cuvantul (concept) "maltratador", in timp ce conceptul "ne-călcător" este, unul si acelasi lucru cu cuvantul (concept) "fair-play ".
In timp ce conceptul "fair-play" ori este . . . intreg ("intreg" = 100%) ori . . . nu este deloc ("deloc" = 0 ), conceptul "maltratador", intruneste asta conditie de "a fi", si atunci cand este exercitat cu o intensitate (procentuala)" de 0,1%, dar si cand aceasta intensitate atinge cote de 25, 50, 75, 99 sau 100%.

In timp ce din conceptul "fair-play" fac parte (nolens - volens) . . . "adevaratii competitori" (jucatori), din conceptul "maltratador" fac parte "falsii competitori" (falsii jucatori).

Setea "jucatorului" este . . . ca tot ce misca sa devina . . . jucator, in timp setea "mal - tratador"-ului este, ca tot ce misca sa-i fie . . . "supus".

Dumnezeu nu . . . "exista" (ci "este"). De la a la z

Categoria articolului: "Analiza literara"


"Dios es". (donde . . . "es", es nada mas que . . . es ).    
 "Dumnezeu es.te. (unde . . . "este", este "mult mai mare in grad" decat " a fi" si / sau decat "a exista").

 este (dex),  exista (dex), fi (dex)

 
George Bernard Shaw - La gente común no ora, sólo pide.  /  Individul (uman), ca norma generala,
 nu . . . "se roaga" ci . . . "cere".

Cautand eu, oaresce lucruri prin “Objetivismo.org” am intalnit . . . altceva. Un articol intitulat “Dios” (adica mai pe romaneste “Dumnezeu”) la care “lumea” nu prea daduse “ghies” (precum da, pe la celelalte articole).

"Lumea" ce populeaza "Objetivismo.org" o gasesc cam 60-70% in compatibilitate cu conceptia mea despre Viata. "Punctul comun" ("centrul cercului") care ne-a asezat (mai ales, pe mine cu ei) pe o "lungime de unda comuna" (pe un acelasi "val", daca ne gandim ca la un grup de "surfing", grup din care, se aduna cand se aduna si cade, fiecare pe unde cade) s-a numit "Ayn Rand".

Cum, la tema asta (despre "Dumnezeu") ne pricepem toti (dar, ori . . . “nu ne dam cu parerea”, ori . . . “o ignoram”, ori  . . . “ne dam cu parerea de nu ne mai oprim”) mi-am zis ca, hai . . . sa zic si eu , vreo doua - trei, vorbe.
Duc lipsa de “talent literar” (artistic, care va sa zica) dar, de chinuit, ma chinuie si pe mine . . . talentul (ca pe mai "tot omul"). Din ast motiv (nu numai din asta), dupa ce am scris vreo trei vorbe, chiar acolo, “la locul faptei”, m-am razgandit si . . . mi-am luat de lucru pentru acasa.
"Jucand . . .in casa” nu e ca "jucand . . . in deplasare". Aci, am sculele mele (html), bancul meu, menghina mea.
 Partea buna/rea este ca . . . am zis deja “poezia” in spaniola (ma rog, in cat stiu din limba asta), asa ca acum (spre a tine, cam acelasi fir), trebuie sa . . . sa ma traduc (singur). Reamintesc ca (si . . . pentru . . . a nu pierde, si eu, timpul) link-urile (si cel mai indicat ar fi, spre a tine firul . . . sa nu ocolesti vreunul) duc mai ales spre variante ale lor in spaniola dar, cititorul (cel interesat, desigur), da clic pe link si, odata ajuns la “radacina” acestui "copac" se suie pe ce creanga (a arborelui in cauza) ii face trebuinta, si isi ia singur (fara sa astepte, precum facea “Natafleata”), para.

E de spus ca, nu tot ce "zace" pe sub link-urile pe care le recomand este in acord cu propria-mi definire a lucrurilor. Fiecare trebuie sa umble cu sita la el (cum sta bine oricarui "cautator de aur") si, fiecare, isi sorteaza singur ceea ce pastreaza si, ce anume,  nu.
Eu zic ca e pacat sa se incarce cineva cu "tinichele" dar . . . asa e dat, omul nu se poate ajuta decat  . . . singur (ca atunci cand  . . .inoata).

Hai sa vedem:

Intre conceptul "Dios" si conceptul "individ (uman)" este aceeasi  relatie (matematica) ca intre conceptul "individ (uman)" si conceptul "eritrocit" (= "globula rosie").

Din al nostru "(uman) punct de vedere" putem sa ne alegem ca "etalon" chiar "individul uman" si sa construim in jurul acestei (acum stabilite) "unitate de baza" un "sistem de unitati"

Vedem (in textul urmator), ce frumos e definit, in wikipedia:
  O "unitate de masura" reprezinta o "cantitate standardizata", de o "determinata magnitudine fizica". In general, unei "unitati de masura" i se stabileste valoarea prin referinta cu un "sablon" sau cu un "compozitie de alte unitati" pre-stabilite. In primul rand avem unitati cunoscute precum "unitati bazice" /sau, "de baza" (fundamentale) iar in linia secunda avem unitatile denumite "unitati derivate". Un "set de unități de măsură"  în care nici una dintre unitati nu are  mai mult de "o unitate asociata" este numit "sistem de unitati".
Toate "unitățile" indica "cantități scalare". În cazul "mărimilor vectoriale", se interpreteaza ca "fiecare dintre componente sunt exprimate în unitatea indicata".
Aici (imediat alaturi) avem imaginea-reprezentare a conceptului "atom".
Ne puseram de acord sa folosim conceptul (în a noastră ... astă "ecuație") "individ (se subînţelege că) "uman", sa ne serveasca ca o "unitate de bază". Ei bine, această "unitate de bază" are (aici, în ast "joc" al nostru, dar ... și în realitate) ai ei "ai săi submultipli si multipli". Astfel, eu le-am asezat . . . asa:

 

- Informatia;
- Atom;
- Molecula:
- Om (individul)
- Om (specia);
- Terra (planeta);
- Universul.


Ce vreau să spun este că pentru fiecare dintre conceptele din acest abia afisat "sistem de unitati" (informatia, atom, molecula, organim simplu, organism complex, organism mult mai complex si . . . organism), "reprezentarea" este. . . aceeasi. (Ceea ce face totusi,  diferenta, este ... "cuvenita proporționalitate").
In acelasi fel in care conceptul "eritrocit". . . nu știe (sau, poate ca el, stie) nici unde se afla și nici . . cum arată, al lui "Dumnezeu", pastrand noi "cuvenita proportionalitate", nici "individul (uman) ... nu pricepe de unde vine, unde este, unde se duce și  "ce, cum sau unde" ar fi (daca ar fi, isi zice) al lui "Dumnezeu".
În același fel în care acest "zeu" (vorbim acum de "individ") poate "ajuta" "individul" (vorbim aci de "eritrocit") urmare alor sale "eritrocitas . . . rugăminti ", in acelasi  fel poate (pastrand noi, si acum, "cuvenita proportionalitate") si conceptul cel caruia noi ii spunem "Dumnezeu"(= cel mai mare in grad, "concept"), fi de folos alui lui "eritrocit" (de data asta =" individul (uman))"

Cu alte cuvinte. . . "individul" (nu doar cel uman) este un. . . "perpetuum fetus"

Ne aflam astfel in fata unei "pelicule", in vreo 5 - 6 "parti" (nu stiu de n-or fi 9, n-am ajuns inca la concluzia asta dar im "rasuna" inca in cap nu mai stiu ce batranesti cuvinte de ceva cu "9 ceruri", echivalent a ceea ce azi am putea spune "9 etajari"), dar eu am sa ma refer deocamdata doar la doua, dintre parti.
In a sa . . . "prima parte" a "actului", acest "perpetuum fetus",  "inoata = zboara = merge" in acel "ocean" (care este "mama lui"), in acel ocean de "lichid = aer = pamant" sau, cu alte cuvinte de  . . . "lichid amniotic". Tot acest "conjunto/ansamblu/set" in care el "inoata" constituie in acel moment "Dumnezeul lui" , un Dumnezeu in care/pe care-l "bajabaie", cautandu-l cu toata fiinta lui (dar cel mai vizibil eventualului "spectator", cu . . . "antenele lui", adica "buricele" mainilor, picioarelor, nasului, etc" fara insa sa il gaseasca).

Ciclul se incheie cu . . . expulzarea lui din acel "rai" si trecerea in urmatorul.

Acest prim "act" dureaza (conform "limbajului" uman) 9  luni.
"Actul (pe care aci il numim) 2" are . . . alta dimensiune (putem sa ne "jucam" transformand in secunde "un ciclu de 9 luni" versus "un ciclu de 90 de ani" = 22.328.000 sec versus 2.838.240.000 sec, insa nu are asta vreo mare relevanta).

In acest "act 2" , ... "lichidul amniotic" isi schimba "textura". Prin analogie cu "gradele si functiile" din algebra si . . . din armata, putem spune ca . . .  "functia se pastreaza dar se schimba gradul". De acum "perpetuum fetus"-ul inoata tot in "lichidul amniotic", tot in (acelasi) Dumnezeu (acelasi dar. . . intr-o alta ipostaza).

Si tot ca si in "primul act", "perpetuum fetus"-ul bajbaie, orbeste, cautand . . . nici el nu stie ce, fara sa inteleaga ca gaseste ceva, desi in tot timpul acestei bajabaieli  contactul cu al sau Dumnezeu, este acelasi contact pe care pestele (orice "fiinta acvatica") o are cu mediul (apa) in care . . . exista (vietuieste).

(Dar, hai ca ma luai cu vorba, si ma departai de "varianta, sa-i zic asa, originala", dupa care . . . traduceam). Asa ca . . . "revenim la obiect":

In "vizionarea" alei sale "prima parte" (a "propriul său film"), "Dumnezeul lui" este "(propria sa) mama" si, cu toate ca (el) inoata in (în "lichidul amniotic") "Dumnezeul lui" (în tot acest timp ... bajbaind ... cautandu-l) precum in profunditatea unui ocean, el nu este în măsură să. . . perceapa (găseasca) . . . oceanul.
În vizionarea celei de -"a doua parte" (din ... "propriul său film"), chiar daca se schimba "sacul amniotic", "lichidul amniontic" nu inceteaza a fi "lichid amniotic" (se schimba doar . . . "textura"). Se modifică ... "gradul" (vezi "grade militare"), dar nu și "funcția", facand acest fapt ca "perpetuum fetus"-ul sa continue "a înota în Dumnezeul lui" (de data aceasta "oceanul" . . . avand o cu totul alta dimensiune decat "burta mamei") continuandu-si căutarea  "dumnezeul lui", cu mâinile (ca orbul), cu . . . "antenele" (unde "ante . . . na" reprezinta "extremitate maxim posibila"), fara a ajunge la "capabilitatea de a-l vedea".

Este (situatia asta) analogica cu aceea in care un pește (ma rog, o "fiinta acvatica") ar "bajbai orbeste", prin . . . "buricul oceanului", cautand cu disperare sa gaseasca . . . oceanul (murind convins ca . . . "de unde nu e, nici dumnezeu nu cere").

Ființa umană este. . . analogica unui "compas", și ca orice compas se poate deschide până la o limită (o "limită" ... limitata, de nimeni altcineva decat de "propria-i capacitate"),  și se comporta ca un autoturism care a fost construit sa ajunga la 120 pe ora dar, care se intreaba ca . . . de ce 120 si nu 121.

"Vehicolul" cel mai performant de care dispone (și are capacitatea necesara spre a dispune) omul, se numește . . . "deducție logică" și. . . poate acoperi "mult" (0.002 - 0.003%), dar "nu. . . suficient" (0,2 - 0,3%) și . . . "nicidecum, totul" (100%).

Așa cum . . . spusei, conceptul "individ" este. . . analogic (printre altele, si) conceptului "compas".

Astfel, putem spune ca instrumentul asta are, (ca sa-i punem totusi, un nume) "picior compas" (sau hai sa-i spunem "A) și . . ."cap compas" (nu sunt sigur dacă există astfel de "nume", de . . . "cap compas" am mai auzit, dar ... am nevoie, aici, si hai mai bine sa ii spunem "Z").

"Piciorul compasului" se află întotdeauna situat în "punctul în spațiu" în care tu . . .  (propria ta persoana) se află situata la vreun "moment dat".
Ei bine, limita maximă a capacitatii  tale de "extindere" se numeste "orizont" (unul "vizual" și altul "mental"), doua orizonturi de dimensiuni (ale "razei") extrem de diferite dar, care au in comun acelasi "centru al cercului".
Indiferent care dintre cele doua tipuri de orizont luam in calcul, trebuie sa nu uitam nici un moment de un "principiu de bază" al conceptului "cerc" care ne reaminteste ca ne facem "o reprezentare mentala" a cercului, atunci cand bagam in

ecuatie "circumferinta cercului" si "o alta reprezentare mentala" a cercului, atunci cand bagam in ecuatie "aria cercului" (desi "cercul" nu este nici una, nici alta ci doar, amandoua) si ca daca nu ne concentram un pic atentia, in primul caz vedem "paharul gol" iar in al doilea vedem paharul plin (desi nu exista alta varianta in afara de "plin").

Referitor la "circumferinta" și "arie", în secțiunea. . . "cercul" (wikipedia) gasim ca:
"Deși cele două concepte sunt relationate, nu trebuie facuta confuzie intre circumferinta (linie curbă) si  arie (suprafata)".

Noi (oamenii), ne extindem (fiecare in parte, din "centrul cercului" sau) pentru a vedea . . . dincolo de circumferinta pe care o putem (cumva) "desena", ne extindem cu nadejdea de . . . "a da, nas", cel puțin "un puncticel" (cel puțin cu "un pixel") din imaginea, pe care ne-o imaginăm că exista, uitând că intre "A" si "Z" sunt, . . . "o infinitate de puncte" (oricare dintre "conceptele de grad inferior cercului": "linia", "planul", "volumul", inclusiv ... "punctul" este constituit din aceeasi, si unica, suma: "o infinitate de puncte").
Ne intindem (bajbaind) . . . peste toata infinitatea asta de puncte ca sa vedem . . . nu pe vreunul din cele care "sunt" ci . . . "unul pe care vrem sa ne imaginam ca exista).

Ei bine, oricare "punct" (din toata infinitatea asta de puncte existente între "punctul în care te afli situat la un moment dat", cu o extremitate a ta . . ."A", și "orizontul (vizual & mental) in care ajungi (efectiv) sa-ti situezi extremitatea ta..."Z" ) este . . . "pixel dintre pixelii ce constituie  imaginea cea pe care o cauti" (numai ca . . . "tabloul" asta este . . . atat de mare incat, ceea ce vede unul cu o vedere "peste medie" este analogic cu a vedea 2 (doi) pixeli dintr-o "pictura" oarecare, hai sa zicem din "pictura" Gioconda, "tablou" care apare daca ai apasat "link"-ul).

Iar, aici prezenta, avem o imagine, obținută plin aplicarea "zoom"-ului asupra acestui tablou (Gioconda), marita la maximul ( x 800)  ce mi-a permis a mea "tehnologie".

(Ca o comparație: harta continentala este o harta reprezentand un continent, de obicei pe o scală între 1:20,000,000 și 1:50,000,000).  Cine este capabil să mențină o "proporționalitate adecvată", poate înțelege ceva (si) din acest exemplu, iară cine nu. . . nu.

Post Scriptum
1) Imagineaza-ti că celulele rosii ale corpului tau si-ar construi vehicule (autoturisme, trenuri, vapoare, avioane, rachete, etc) și s-ar pune pe strabatut "furnicarul" la deal si la vale, asa cum omul,  face.

- 2) am discutat pe aici de "ocean". Există (cel puțin in viziunea mea) trei-patru "forme", de "ocean": una dintre forme ar fi, aceea "consacrata" (cel de . . ."apa"), altă forma ar fi, oceanul asta in care "inotam" noi "terenalii" (fiintele care nu se incadreaza nici la "mediul acvatic" nici la "mediul aerian" ci apartin "mediului terrestru"), alta forma este "oceanul aerian" (un fel de "imagine... în oglindă", a "oceanului de aoa"), și mai exista există, o a patra forma, cea care le include pe toate cele trei deja numite (numindu-se asta "viata planetara).

Conceptul "ocean", nu poate (nu este destul) fi perceput doar prin prisma conceptului "apa".

Daca l-am "goli" de toate vietatile lui (asa cum putem face cu un acvariu) . . . cred eu ca ar scadea vreo cativa "buni . . . centimetri". Si, daca am lăsa acolo, in "covata", doar "apa chioara" ... cred ca ar muri, destul de repede.

Conceptul "ocean" este constituit din tot ce vietuieste in el, indeplinindule functiunile pe are le indeplineste conceptul "casa", fiindu-le in acelasi timp si sufragerie si bucatarie, si dormitor si camera de tortura, si sala de nasteri, si wc, si cimitir, si tot el le este "paine cea de toate zilele", "apa de baut" si "aer ce respira".
Ca unul din oceane . . . . oricare dintre celelalte (și, bineînțeles, aceste patru sunt incluse întrun al cincelea)
Un "al cincelea" al carui nume este atat de polisemic incat, in loc sa ii mai dau eu vreo denumire las cititorul sa-si aleaga  singur (ajutandu-l doar cu o lista, pe care o gaseste apasand acest link.

 3) am facut vorbire aici de . . . "cerc", de "circumferință" și  de "aria" lui (a cercului). Nu trebuie insa uitat, in vreun moment ca, in afara "trairii directe", imaginea (reprezentarea vizuala) nu-si poate depasi conditia de "dimensiune virtuala" (ne-ridicandu-se in "grad" mai sus decat ii permite al sau "bidimensional" statut).
În "realitatea-reala", ceea ce eu am denumit in principiu ca, "picior al compasului" (si am notat mai apoi cu "A") nu il gasim ca fiind situat în "centru de cerc", ci in "centru de sfera", iar în această "realitate reala", nu se poate vorbi de "arie" ci de "volum" (din aritmetică stim ca "2" este ceva, ca "2 la puterea 2 " este "ceva diferit", iar "2 la puterea 3" este "ceva mult mai diferit ").
 4) este de neînțeles, că omul nu este capabil sa face analogia corecta între situația de a "înota" (nadar) si situatia de "a merge" (andar). În ambele situații, omul se lupta sa dea la o parte "pixelii" spre a "avansa" pe aceia care, vremelnic, il compun. Dar, indiferent de "textura" (lichida, solida, gazoasa, .) a "pixelilor", aparțin toti acelei unice si aceiasi "disolutii"
Nimic mai mult. Dacă cineva nu înțelege nici acum, altfel de mod, mai simplu, de a explica (cel puțin pentru moment), nu -mi este în minte. Dar dacă

cineva lanseaza vreo întrebare. . . cu siguranță, s-or găsi. . . rezerve.

 5) am "lansat" termenul "perpetuum fetus" si cea mai simpla analogie o putem face cu pirotehnia,

 Ca in secventele din "cele cateva secunde jurul minutului 1" ale prezentului video, ne putem  imagina
 ca "Perpetuum fetus"-ul trece "informatie" in "atom", din atom in molecula, din molecula in organism simplu, din acela in "specie", din specie in "viata terestra", din "viata terrestra" in "Viata universala" unde "bubuie" si se transforma intr-o puzderie de . . . "informatii".

Ma rog. Cam asa vad eu, povestea asta. Ca orice poveste, are atatea variante cati "povestitori o povestesc", (sau, cati "ascultatori o asculta").
Salutări și. . . toate cele bune.