Stimate lector.
Am pornit, asa cum face omul cand se opareste (spre exemplu), incepand de la "camasa care te arde".
Daca cineva da sa te intepe cu sulita, in fata varfului ei dai sa pui inevitavil, mana, pentru ca acela-i pericolul care iti vine in acel moment "cat mai aproape de piele".
Am inceput de la "tahograf" pentru ca acesta m-a fript (iar "friptura" lui imi arde pielea pe mai departe ca
un muc de tigara rasucit pe ea).
Dar, ma depaseste ca timp. Am incercat eu sa nu-mi irosesc puterile si am publicat acelasi articol si aici
dar si intr-un alt blog care trateaza lucrurile intr-o amplitudine ce depaseste doar domeniul profesional (cu toate ca il include) si se refera la Viata noastra, toata, asa cum eu o vad.
Parerile mele sunt diferite. Tocmai de aceea incerc sa le fac cunoscute. Nu mi-as irosi timpul ca sa reinventez roate ci, daca tot este inventata, asi folosi-o spre contrariul "irosirii timpului" acela de "a castiga . . . Timp".
In cazul in care esti interesat sa citesti viitoare "posturi", blogul in care o poti face se numeste precum
titlul acestui post: "ego-obiectivism".
PS. Doar cand voi avea articole care sunt relationate cat mai strict cu "legislatia europeana a tahografului",
voi incerca sa postez si aici.
De ce cea europeana? Pentru ca situatia aceasta este diferita, complet diferita de situatia din celelalte tari.
Se profita de tranzitia de la o "suma de tari" . . . "traditionale" la una "noua" (Comunitatea Europeana") asa
cum niste "majori" ar profita de gestionarea unei sume uriase de un copil minor.
"Comunitatea Europeana" (in comparatie cu vechimea tarilor "traditionale" are o tinerete . . . de speriat".
Asta nu inseamna ca in acelasi timp in care situatia este "extrem de deosebita, si de grava" nu exista si o
sumedenie de "puncte comune" pe care sa le aparam indiferent ce felu-i de tara, utilizatoare de "tahograf"
am apartine. Cu astea zise, salutari si . . . drumuri bune, oricui.
jueves, 24 de octubre de 2013
Randunica
Azi am descoperit un blog, deosebit de bine facut. Chiar daca . . . pornind de la baza (unei
imaginare piramide), din pornire impartasesc multe (90%) din valorile prefigurate de autor, pe masura ce urcam spre varf (ca inspre locul in care "tragi linie si . . . aduni", la capatul unei interminabile ecuatii) rezultatele la care ajungem fiecare, "ne pierd, unul de altul". Am scris un "post" in acel blog (Mehedinti blog online) la o tema care se numea "Povestea a doua randunici" iar "postul" meu a deveni atat de lung incat depasea cele 4096 de caractere cate permitea formatul. Am "taiat din el pana ce . . . "a incaput", iar de restul am avizat eventualul lector ca il poate gasi aici. Asa ca . . . ma tin de . . . facuta promisiune, publicand aici textul intreg, asa cum l-as fi dorit publica acolo.
Buna ziua
Azi este prima data cand nimeresc pe-aici si, cum subiectul are legatura cu felul meu de a gandi lucrurile,
am sa spun si eu cateva cuvinte.
M-am nascut (si am crescut, pana "mi-am luat . . . zborul"), la tara.
Am fost saraci (desi, nimeni nu-i atat de sarac incat sa nu mai aiba prin preajma-i altii, si mai saraci).
Daca nu ar fi existat Creanga (si as fi beneficiat de talentul lui), amintiri ca ale lui, din . . .ale copilariei,
sigur nu ramaneau nescrise, pentru ca . . . cel putin subiectele de el tratate, le puteam trata si eu.
In satul meu, portile curtilor sau usile caselor, nu se incuiau niciodata. In timp de vara (de fapt, pe tot . . . "timpul bun") usa casei statea deschisa (nu doar la figurat ci si la propriu).
Randunicile isi faceau cuiburi pe sub streasina casei. Mai cadeau unele, ca se desprindea pojghita de
var si cadeau, cu peticul de var cu tot.
Taica-meu (cand isi gasea si el timp)
le batea vreo trei cuie dedesubt si impletea cu sarma un soi de
cos-suport, incercand sa le dea o mana de ajutor randunicilor in cauza.
Le vedeam capatanile puilor, de cand ieseau din ou si pana-si luau
zborul, dar de apropiat de cuibul lor, noi copii (eram mai multi frati), desi eram "mari cautatori de cuiburi" (cuiburi, de toate natiile de pasari), nu le cautam ca sa le stricam ci "ca sa le stim" (pentru
ca reprezenta un mare motiv de mandrie, intre noi copii, sa spui:
"il stii pe-ala", iar ceilalti sa se minuneze ca de ceva . . . nou). In cultura noastra locala, traditia era ca . . . "randunica este de ne-atins" (existau si versiuni batranesti care spuneau ca "daca atingi randunica sau cuibul ei, casa aceea va fi . . . o casa blestemata".
Randunicile erau atat de obisnuite cu noi, ne cunosteau atat de bine incat, nu o data, te trezeai ca intra si in camera (cea mai) "de zi" a casei de la tara (bucataria), dadea doua trei ture (ne-sinchisindu-se de "locatari"
si se ducea apoi, la treaba ei).
Intr-o vreme au inceput sa construiasca un cuib, in casa (in bucatarie). Cine cunoaste randunica, cunoaste imediat cand o randunica "pune piatra de temelie" vreunui cuib, pentru ca apar "primele semne" (paie, pamant) analogic cu ceea ce se petrece in "crosetat" (unde incepi de la "un ochi" si . . . "cresti" pe masura
ce, si doar daca . . . "dai din maini").
Facuram "sedinta", noi (ceilalti locatari ai casei, si mari, si mici), si daduram "autorizatia de constructie".
Nu-mi aduc aminte daca a fost "treaba" de un sezon, sau de mai multe (dar mai degraba a fost, de mai multe). Dumnezeu stie cum isi facea randunica orarul, de asa natura incat sa se potriveasca cu al nostru,
pentru ca noi, seara, stateam la masa, cu lumina aprinsa si usa inchisa, iar randunica . . . pe oua (sau, dupa caz, pe pui) iar "randunoiul", pe marginea cuibului, ei cu ale lor iar noi, cu ale noastre.
Cuibul asta era chiar la intrarea pe usa, deasupra intrerupatorului de lumina (pe aceeasi linie verticala cu acesta) dar . . . aproape lipit de tavan. Pentru mine, la acea vreme, tavanul era . . . inalt (trebuia sa ma urc
pe scaun ca sa ajung sa-l ating varful degetelor).
Dar, intr-o seara, o fata din vecini (mai mare de varsta decat noi, copii ai acestei case), a unei familii de foarte buna prietenie cu a noastra, a venit intr-o seara (cred ca, tocmai eram . . . la masa) sa aduca (sau,
sa ceara) ceva, cum era obiceiul (si) pe la noi.
Ea era, ca sa zic asa, ca un fel de "liceană" (mi se pare ca chiar asta era, prin acel "saizeci si ceva", fiind
in acea "lume a noastra", un "copil exemplu") iar noi "copii (cel putin, cei mari) de scoala". A intrat, a
zis "buna seara" si, vorbind cu noi, a vazut cuibul si a ramas atat de uimita de ce vede incat a dus mana si
a mangaiat (sau, a dat sa mangaie) randunica, si nu mai stiu daca am strigat sau daca am ramas blocati
(cel putin sentimentele mele, le pot reda), nu mai stiu daca oi fi apucat doar sa casc gura sau, oi fi si scos vreun grai pe ea, dar . . . mana ei s-a dus, fara sa se mai poata opri. Nu mai pot sa-mi aduc aminte daca
a incercat sa strige doar sufletul din mine, daca s-a concretizat asta in "glas", si daca mi-a iesit ceva, vreun sunet, pe gura.
Randunica a zburat, prin usa
deschisa in care statea fata, si . . . nu s-a mai intors, niciodata.
Cuibul a ramas acolo . . . ani.
(povestea este mai lunga decat cele 4.096 de caractere cat permite "formatul". Continuarea o poate gasi, cine vrea, in "ego-obiectivism")
. (Pana aici mi-a incaput textul in postarea dn blog-ul de care va . . . zisei, un blog al unui om (Vasile Burcu), care-mi pare deosebit.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Au trecut de atunci, zeci de ani (vreo 40, sau, mai mult). Din toti fratii doar unul mai este azi, "acasa"
(acasa la el, fireste). Parintii mei traiesc, cu casa "goala". Ceilalti copii ai lor au "zburat" (pentru ca au
fost "zburati", "zburataciti") in "tarile calde". De fata aceea nu mai stiu decat ca "exista".
Ne-a fost draga si pana atunci, si de atunci incolo. Si totusi, ceva, din clipa aia, s-a rupt. Ceva ca in
cazul unui fir, cand cosi. Se rupe, ii faci nod, continui dar . . . nu mai e, ce-a fost.
Toata asta (lunga) poveste pentru a spune ca, pentru mine, randunica reprezinta simbolul libertatii si al demnitatii fiintei. Este cel mai putin stricatoare (ca in cazul unui autoturism, consuma foarte putina energie comparand cu energia ce produce).
Este, in ceea ce priveste conceptul "pasare" ceea ce, in ceea ce priveste "mamiferul" este . . . "mielul".
Adică, calcă pe cel mai redus procent de cadavre spre a-si tine in situatia de "existenta", propria-i viata. Numai ca in timp ce "mielul" devine (pe măsura ce
creste) o biată "oaie", randunica nu incetează niciodata de a fi . . . randunică.
Randunica este cel mai bun exemplu, al fiintei care "isi cunoaste drumul", care stă in stol din ratiuni sociale, care cunoaste perfect insemnatatea lui "impreună", care nu alege un "ghid" spre a fi "condusă" de acela precum unul conduce o
roaba (de carat) si nici "trasa" (precum un carut de butelie) ci, ca in cazul unui
autobuz plin cu pasageri (cu pasageri posesori toti al "permisului de conducere
pentru autobuz) deleaga pe unul (nu incape mai mult decat unul, la volan) care cunoaste acelasi drum ca si ea, spre a conduce cu randul (timp in care ceilalti mai pot "atipi, se pot dedica si
altor activitati dar iau mereu seama si la "curs", daca il urmeaza sau nu pe cel personal preconizat).
Cine poate citi in spaniola intalneste asta, in wikipedia, in legatura cu "pantera" (iar cine nu cunoaste spaniola
citeste in ce limba ii convine, cu mentiunea ca in romana este si aici, prezenta, o "nationala saracie"):
"La estructura corta y robusta de sus miembros hace que sea muy hábil a la hora de escalar, arrastrarse y nadar.La cabeza es robusta y la mandíbula extremamente potente; se ha sugerido que posee el mordisco más potente de todos los félidos y el segundo más potente de todos los mamíferos (tras la hiena manchada); esta potencia es una adaptación que le permite incluso perforar caparazones de tortugas. Un estudio comparativo de la potencia de mordisco ajustado según la medida corporal lo situó como el primero de los félidos, junto con la pantera nebulosa, y por delante del león y el tigre.
Un ejemplar adulto puede arrastrar 8 metros un toro de 360 kilogramos entre sus mandíbulas y pulverizar los huesos más duros, o arrastrar a una tortuga de mar de 34 kg a lo largo de más de 90 m en la profundidad de un bosque.Puede cazar animales salvajes que pesan hasta 300 kg en el interior de una selva densa y su físico corto y robusto es una adaptación a sus presas y ambiente.
...............................................
Se estima la necesidad alimenticia de un ejemplar de 34 kg (en el extremo inferior del rango de pesos de la especie) en 1,4 kilogramos de comida al día. Para animales en cautividad de entre 50 y 60 kg, se recomiendan más de dos kilogramos de carne diarios.En la naturaleza, el consumo es naturalmente más errático; los félidos salvajes gastan una energía considerable para capturar y matar las presas y pueden consumir hasta 25 kg de carne de una vez, y después pasar periodos de inanición".
Cred ca, prin comparatia intre "miel" si vreuna din "fiare", orice om (oricat ar face el pe grozavul) prefera
"tovarasia" mielului.
Numai ca cele mai multe dintre fiintele umane, prefera aceasta "tovarasie" numai din . . . pura "parsivenie" (dupa care, ii inchina . . . imnuri).
PS. Am profitat de avantajul "terenului propriu" si am mai adus niste corecturi si niste adaugiri textului initial.
PS (2). Ar mai fi de adaugat ca . . . conceptul om se clasifica (dupa agresivitate) in: "om de suflet carnivor"
(sau "cu suflet cainesc" cum se mai spune) , "de suflet ierbivor" si "de suflet omnivor".
Adaug aici un video (din youtube) in care se poate vedea ca orice categorie de ierbivor, cu un pic de . . . "minte pusa la contributie" (desi nu-i usor sa te asezi cu "pieptul gol" in fata "talharului cu spada") poate sa se asocieze precum face randunica, spre a se apara de . . . pradatori (in cazul omului, nu atat de
lupii cei cu patru picioare cat mai ales de coiotii si hienele cu doua).
Si mai cred, ca omul trebuie, sa se mai si trezeasca, si sa inteleaga ca inaintasii nostri nu dispuneau de
acelasi volum de cuvinte ale dictionarului (oricareia dintre limbi) precum dispunem noi azi, si nici de
acelasi procent de lume alfabetizata precum azi, si ca referinta biblica la "miel" era "figurativa", iar bietii
oameni (analfabeti) ai acelor vremi au inteles-o in forma "literala" (asa cum au inteles, iar cu asta au
facut "harcea-parcea tot intelesul acelor invataturi).
Referindu-se la "miel", textul biblic se refera de fapt la "om cu suflet tot atat de agresiv, pe cat de
agresiv este . . . un miel".
Mai multe, relationate cu tema blogului in care te afli gasesti aici
imaginare piramide), din pornire impartasesc multe (90%) din valorile prefigurate de autor, pe masura ce urcam spre varf (ca inspre locul in care "tragi linie si . . . aduni", la capatul unei interminabile ecuatii) rezultatele la care ajungem fiecare, "ne pierd, unul de altul". Am scris un "post" in acel blog (Mehedinti blog online) la o tema care se numea "Povestea a doua randunici" iar "postul" meu a deveni atat de lung incat depasea cele 4096 de caractere cate permitea formatul. Am "taiat din el pana ce . . . "a incaput", iar de restul am avizat eventualul lector ca il poate gasi aici. Asa ca . . . ma tin de . . . facuta promisiune, publicand aici textul intreg, asa cum l-as fi dorit publica acolo.
Buna ziua
Azi este prima data cand nimeresc pe-aici si, cum subiectul are legatura cu felul meu de a gandi lucrurile,
am sa spun si eu cateva cuvinte.
M-am nascut (si am crescut, pana "mi-am luat . . . zborul"), la tara.
Am fost saraci (desi, nimeni nu-i atat de sarac incat sa nu mai aiba prin preajma-i altii, si mai saraci).
Daca nu ar fi existat Creanga (si as fi beneficiat de talentul lui), amintiri ca ale lui, din . . .ale copilariei,
sigur nu ramaneau nescrise, pentru ca . . . cel putin subiectele de el tratate, le puteam trata si eu.
In satul meu, portile curtilor sau usile caselor, nu se incuiau niciodata. In timp de vara (de fapt, pe tot . . . "timpul bun") usa casei statea deschisa (nu doar la figurat ci si la propriu).
Randunicile isi faceau cuiburi pe sub streasina casei. Mai cadeau unele, ca se desprindea pojghita de
var si cadeau, cu peticul de var cu tot.
Taica-meu (cand isi gasea si el timp)
le batea vreo trei cuie dedesubt si impletea cu sarma un soi de
cos-suport, incercand sa le dea o mana de ajutor randunicilor in cauza.
Le vedeam capatanile puilor, de cand ieseau din ou si pana-si luau
zborul, dar de apropiat de cuibul lor, noi copii (eram mai multi frati), desi eram "mari cautatori de cuiburi" (cuiburi, de toate natiile de pasari), nu le cautam ca sa le stricam ci "ca sa le stim" (pentru
ca reprezenta un mare motiv de mandrie, intre noi copii, sa spui:"il stii pe-ala", iar ceilalti sa se minuneze ca de ceva . . . nou). In cultura noastra locala, traditia era ca . . . "randunica este de ne-atins" (existau si versiuni batranesti care spuneau ca "daca atingi randunica sau cuibul ei, casa aceea va fi . . . o casa blestemata".
Randunicile erau atat de obisnuite cu noi, ne cunosteau atat de bine incat, nu o data, te trezeai ca intra si in camera (cea mai) "de zi" a casei de la tara (bucataria), dadea doua trei ture (ne-sinchisindu-se de "locatari"
si se ducea apoi, la treaba ei).
Intr-o vreme au inceput sa construiasca un cuib, in casa (in bucatarie). Cine cunoaste randunica, cunoaste imediat cand o randunica "pune piatra de temelie" vreunui cuib, pentru ca apar "primele semne" (paie, pamant) analogic cu ceea ce se petrece in "crosetat" (unde incepi de la "un ochi" si . . . "cresti" pe masura
ce, si doar daca . . . "dai din maini").
Facuram "sedinta", noi (ceilalti locatari ai casei, si mari, si mici), si daduram "autorizatia de constructie".
Nu-mi aduc aminte daca a fost "treaba" de un sezon, sau de mai multe (dar mai degraba a fost, de mai multe). Dumnezeu stie cum isi facea randunica orarul, de asa natura incat sa se potriveasca cu al nostru,
pentru ca noi, seara, stateam la masa, cu lumina aprinsa si usa inchisa, iar randunica . . . pe oua (sau, dupa caz, pe pui) iar "randunoiul", pe marginea cuibului, ei cu ale lor iar noi, cu ale noastre.
Cuibul asta era chiar la intrarea pe usa, deasupra intrerupatorului de lumina (pe aceeasi linie verticala cu acesta) dar . . . aproape lipit de tavan. Pentru mine, la acea vreme, tavanul era . . . inalt (trebuia sa ma urc
pe scaun ca sa ajung sa-l ating varful degetelor).
Dar, intr-o seara, o fata din vecini (mai mare de varsta decat noi, copii ai acestei case), a unei familii de foarte buna prietenie cu a noastra, a venit intr-o seara (cred ca, tocmai eram . . . la masa) sa aduca (sau,
sa ceara) ceva, cum era obiceiul (si) pe la noi.
Ea era, ca sa zic asa, ca un fel de "liceană" (mi se pare ca chiar asta era, prin acel "saizeci si ceva", fiind
in acea "lume a noastra", un "copil exemplu") iar noi "copii (cel putin, cei mari) de scoala". A intrat, a
zis "buna seara" si, vorbind cu noi, a vazut cuibul si a ramas atat de uimita de ce vede incat a dus mana si
a mangaiat (sau, a dat sa mangaie) randunica, si nu mai stiu daca am strigat sau daca am ramas blocati
(cel putin sentimentele mele, le pot reda), nu mai stiu daca oi fi apucat doar sa casc gura sau, oi fi si scos vreun grai pe ea, dar . . . mana ei s-a dus, fara sa se mai poata opri. Nu mai pot sa-mi aduc aminte daca
a incercat sa strige doar sufletul din mine, daca s-a concretizat asta in "glas", si daca mi-a iesit ceva, vreun sunet, pe gura.
(povestea este mai lunga decat cele 4.096 de caractere cat permite "formatul". Continuarea o poate gasi, cine vrea, in "ego-obiectivism")
. (Pana aici mi-a incaput textul in postarea dn blog-ul de care va . . . zisei, un blog al unui om (Vasile Burcu), care-mi pare deosebit.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Au trecut de atunci, zeci de ani (vreo 40, sau, mai mult). Din toti fratii doar unul mai este azi, "acasa"
(acasa la el, fireste). Parintii mei traiesc, cu casa "goala". Ceilalti copii ai lor au "zburat" (pentru ca au
fost "zburati", "zburataciti") in "tarile calde". De fata aceea nu mai stiu decat ca "exista".
Ne-a fost draga si pana atunci, si de atunci incolo. Si totusi, ceva, din clipa aia, s-a rupt. Ceva ca in
cazul unui fir, cand cosi. Se rupe, ii faci nod, continui dar . . . nu mai e, ce-a fost.
Toata asta (lunga) poveste pentru a spune ca, pentru mine, randunica reprezinta simbolul libertatii si al demnitatii fiintei. Este cel mai putin stricatoare (ca in cazul unui autoturism, consuma foarte putina energie comparand cu energia ce produce).
Adică, calcă pe cel mai redus procent de cadavre spre a-si tine in situatia de "existenta", propria-i viata. Numai ca in timp ce "mielul" devine (pe măsura ce
creste) o biată "oaie", randunica nu incetează niciodata de a fi . . . randunică.
Randunica este cel mai bun exemplu, al fiintei care "isi cunoaste drumul", care stă in stol din ratiuni sociale, care cunoaste perfect insemnatatea lui "impreună", care nu alege un "ghid" spre a fi "condusă" de acela precum unul conduce o
roaba (de carat) si nici "trasa" (precum un carut de butelie) ci, ca in cazul unui
autobuz plin cu pasageri (cu pasageri posesori toti al "permisului de conducere
pentru autobuz) deleaga pe unul (nu incape mai mult decat unul, la volan) care cunoaste acelasi drum ca si ea, spre a conduce cu randul (timp in care ceilalti mai pot "atipi, se pot dedica si
altor activitati dar iau mereu seama si la "curs", daca il urmeaza sau nu pe cel personal preconizat).
Cine poate citi in spaniola intalneste asta, in wikipedia, in legatura cu "pantera" (iar cine nu cunoaste spaniola
citeste in ce limba ii convine, cu mentiunea ca in romana este si aici, prezenta, o "nationala saracie"):
"La estructura corta y robusta de sus miembros hace que sea muy hábil a la hora de escalar, arrastrarse y nadar.La cabeza es robusta y la mandíbula extremamente potente; se ha sugerido que posee el mordisco más potente de todos los félidos y el segundo más potente de todos los mamíferos (tras la hiena manchada); esta potencia es una adaptación que le permite incluso perforar caparazones de tortugas. Un estudio comparativo de la potencia de mordisco ajustado según la medida corporal lo situó como el primero de los félidos, junto con la pantera nebulosa, y por delante del león y el tigre.
Un ejemplar adulto puede arrastrar 8 metros un toro de 360 kilogramos entre sus mandíbulas y pulverizar los huesos más duros, o arrastrar a una tortuga de mar de 34 kg a lo largo de más de 90 m en la profundidad de un bosque.Puede cazar animales salvajes que pesan hasta 300 kg en el interior de una selva densa y su físico corto y robusto es una adaptación a sus presas y ambiente.
...............................................
Se estima la necesidad alimenticia de un ejemplar de 34 kg (en el extremo inferior del rango de pesos de la especie) en 1,4 kilogramos de comida al día. Para animales en cautividad de entre 50 y 60 kg, se recomiendan más de dos kilogramos de carne diarios.En la naturaleza, el consumo es naturalmente más errático; los félidos salvajes gastan una energía considerable para capturar y matar las presas y pueden consumir hasta 25 kg de carne de una vez, y después pasar periodos de inanición".
Cred ca, prin comparatia intre "miel" si vreuna din "fiare", orice om (oricat ar face el pe grozavul) prefera
"tovarasia" mielului.
Numai ca cele mai multe dintre fiintele umane, prefera aceasta "tovarasie" numai din . . . pura "parsivenie" (dupa care, ii inchina . . . imnuri).
PS. Am profitat de avantajul "terenului propriu" si am mai adus niste corecturi si niste adaugiri textului initial.
PS (2). Ar mai fi de adaugat ca . . . conceptul om se clasifica (dupa agresivitate) in: "om de suflet carnivor"
(sau "cu suflet cainesc" cum se mai spune) , "de suflet ierbivor" si "de suflet omnivor".
Adaug aici un video (din youtube) in care se poate vedea ca orice categorie de ierbivor, cu un pic de . . . "minte pusa la contributie" (desi nu-i usor sa te asezi cu "pieptul gol" in fata "talharului cu spada") poate sa se asocieze precum face randunica, spre a se apara de . . . pradatori (in cazul omului, nu atat de
lupii cei cu patru picioare cat mai ales de coiotii si hienele cu doua).
Si mai cred, ca omul trebuie, sa se mai si trezeasca, si sa inteleaga ca inaintasii nostri nu dispuneau de
acelasi volum de cuvinte ale dictionarului (oricareia dintre limbi) precum dispunem noi azi, si nici de
acelasi procent de lume alfabetizata precum azi, si ca referinta biblica la "miel" era "figurativa", iar bietii
oameni (analfabeti) ai acelor vremi au inteles-o in forma "literala" (asa cum au inteles, iar cu asta au
facut "harcea-parcea tot intelesul acelor invataturi).
Referindu-se la "miel", textul biblic se refera de fapt la "om cu suflet tot atat de agresiv, pe cat de
agresiv este . . . un miel".
Mai multe, relationate cu tema blogului in care te afli gasesti aici
martes, 22 de octubre de 2013
Viata este . . . "casa mea"
Viata imi este si mie (ca si tie) "casa mea
Conceptul Viață este (prin antonomasia) totuna cu conceptul "casa" (dupa cum, si . . . reciproca)
Conceptul "casa mea)" o putem analogia cel mai productiv . . . cu cea mai mica "papusa", dintre papusile ce apartin acelui (cu adevarat) unic (si magnific) "ansamblu de papusi matrioska" ce exista, ansamblu ce a fost simbolizat (alegoriamente) de "fiinta umana" in aproape toate chipurile posibile (fara sa fi ajuns sa se dumireasca, când trebuie sa-i ii priceapa"tâlcul" in forma "figurata" si când in forma "literală"), si pe care o cunoastem ca . . . "Viață".
Pornim prin a zice ca, cea mai mica dintre "papusi" (sa nu uitam ca oricare dintre ele am convenit ca o analogam conceptului "casa" si avem, deci: "papusa & casa", unde "&" in scrierea mea vrea sa tina locul
lui "versus") este "totuna" cu "propriul tau ello, yo y superyo" (cu alte cuvinte "propriul tau suflet")
si-l.vom avea notat de aici inainte in "jocul nostru" cu "1"
"Papusica/casa" (sau "casa/papusa") care urmeaza (notata cu "2")
este . . ." propriul tau corp (in cazul nostru (fericit, zic eu) . . . "uman").
Urmatoarea la rand (cea pe care orice fiinta umana si-o reprezinta la fel cand ii pronunta numele. . .) este "a ta casă" (propriul tau "bârlog" , "centru" al propriei tale etologii") si o notam cu "3".
Urmeaza o "a patra , papusa/casa" ("4") iar aceasta zicem ca reprezinta "al tau sat"
Sunt infinite . . . "cercurile concentrice" pe care le putem identifica (si marca, ca un "aruncator de greutate" care poate marca cu biloiul sau diferite puncte pe distanta dintre el si al sau "orizont") dar, simplificam si notam cu "5" - "a ta . . . regiune",
cu "6" - "a ta țară ", cu "7" - "a ta lume", con "8"- "al tau Pamant" y con "9" - "a ta, Viață"
Nu am mai bagat in joc si (spre exemplu) . . . "al tau continent", si pentru aceea ca . . . continentul nu este un "organism" (nu . . . in forma asa de "imediata" ca cele deja luate in consideratie) si, prin prisma asta nu poate fi socotit, nu mai zic . . . persoana dar, nici macar ca "persoana juridica" nu poate fi introdus in astă . . . "ecuatie".
(Bine, avem Australia, poate deveni . . . Europa, . . , dar cum ziceam, un pic mai inainte nu am mai termina vreodata de numara, si insemna, la . . ."cercuri concentrice".
Si-avem apoi (ca . . . desert) situatia ca de la . . . "7" incolo (adica "7", "8" si "9") analogia unor "casoaie"
care intra in categoria "dincolo de (al tau, bineinteles) orizont" (de "al tau orizont fisic", de "al tau orizont mental", si (inclusiv) de "al tau orizont fisico - mental").
Asa cum avem stiinta (cine are), asupra conceptului "strategie" (cea
din cadrul conceptului "sah" fiind cea mai exemplificanta, acoperind
asta "putere exemplificanta" (in opinia mea), ma mult de 70% din
"necesarul de . . . exemplificativ") trebuie sa rationam intotdeauna,
de forma simultana (iar aici "simultanul din sah" ne ofera un exemplu
mai mult decat "binevenit") intr-o multitude de "planuri diferite", planuri
carora le conferim (cu al nostru propiu . . . "punct" notat cu acel "1", pe care-l stabiliram un pic mai inainte),
in acelasi timp, concentricitate y coaxialitate.
Bine, am facut atata "literatura", doar pentru ca vroiam sa spun si eu,
ca mi-am pus umarul, din "punctul geografic" unde m-a parasutat "barza" precum un bun (si voluntar) . . . costalero, pentru a sustine (inclusiv) fizic "casa mea" (in toate cele 9 dimensiuni ), ca sa nu mi se surpe, pana cand, am fost impins/inlaturat, de cei ce imi constituiau "al meu entorno social",
putin cate putin (pana la intrarea mea in situatie de . . . "expulzat", chiar
daca pentru asta nu s-a utilizat o "forta . . . visibila"), afara din ale mele
a "3-a", "4", "5" si a "6-a" dintre cele 9 dimensiuni ale acelui concept
care (in opinia mea, bineinteles) inseamna "casa mea".
E de reamintit ca aceste 9 (distincte) denumiri, definesc, toate deodata,
fiecare pe rand, sau in orice fel le-am combina "unul si acelasi lucru".
Numind una din ele, numesti pe oricare dintre ele sau pe toate la un loc.
Traiesc eu "azi", in a "7"-a dintre cele 9 dimensiuni (iar presiunea de "impingere afara", este . . . dincolo de orice gluma..
La un moment dat putem fi impinsi (ca intr-un autobuz aglomerat cei care efectiv te preseaza sunt cei 2, 3, 4 care-s "lipiti" efectiv de tine si nu cei de dincolo de ei) de "cei apropiati noua" (fara a fi, ei, spre a avea un asa drept, Viata insasi) afara din a "7"-a si chiar, a "8"-a dintre dimensiuni, insa din a "9"-a, nimeni nu poate nici "a impinge", nici "a fi impins", nici "sa intre" si nici "sa iasa" pentru simplul motiv ca oricum s-ar pozitiona cineva, in exteriorul acestui "maxim-concept" denumit "Viata" nu se poate pune . . . nici macar, mort..
Bine, faptul ca vad eu a fi de o importanta cutremuratoare, maniera in care unul, se situeaza inauntrul acestui concept (Viata) in fiecare "moment" din momentele care incap in conceptul "vesnic", este asta o alta poveste, o poveste pe care Timpul, nu ma ingaduie sa o abordez acum, aici.
Pe alta data (in limita a ceea ce incape in conceptul "posibil")
Conceptul "casa mea)" o putem analogia cel mai productiv . . . cu cea mai mica "papusa", dintre papusile ce apartin acelui (cu adevarat) unic (si magnific) "ansamblu de papusi matrioska" ce exista, ansamblu ce a fost simbolizat (alegoriamente) de "fiinta umana" in aproape toate chipurile posibile (fara sa fi ajuns sa se dumireasca, când trebuie sa-i ii priceapa"tâlcul" in forma "figurata" si când in forma "literală"), si pe care o cunoastem ca . . . "Viață".
Pornim prin a zice ca, cea mai mica dintre "papusi" (sa nu uitam ca oricare dintre ele am convenit ca o analogam conceptului "casa" si avem, deci: "papusa & casa", unde "&" in scrierea mea vrea sa tina locul
lui "versus") este "totuna" cu "propriul tau ello, yo y superyo" (cu alte cuvinte "propriul tau suflet")
si-l.vom avea notat de aici inainte in "jocul nostru" cu "1"
este . . ." propriul tau corp (in cazul nostru (fericit, zic eu) . . . "uman").
Urmatoarea la rand (cea pe care orice fiinta umana si-o reprezinta la fel cand ii pronunta numele. . .) este "a ta casă" (propriul tau "bârlog" , "centru" al propriei tale etologii") si o notam cu "3".
Urmeaza o "a patra , papusa/casa" ("4") iar aceasta zicem ca reprezinta "al tau sat"
Sunt infinite . . . "cercurile concentrice" pe care le putem identifica (si marca, ca un "aruncator de greutate" care poate marca cu biloiul sau diferite puncte pe distanta dintre el si al sau "orizont") dar, simplificam si notam cu "5" - "a ta . . . regiune",
cu "6" - "a ta țară ", cu "7" - "a ta lume", con "8"- "al tau Pamant" y con "9" - "a ta, Viață"
(Bine, avem Australia, poate deveni . . . Europa, . . , dar cum ziceam, un pic mai inainte nu am mai termina vreodata de numara, si insemna, la . . ."cercuri concentrice".
Si-avem apoi (ca . . . desert) situatia ca de la . . . "7" incolo (adica "7", "8" si "9") analogia unor "casoaie"
care intra in categoria "dincolo de (al tau, bineinteles) orizont" (de "al tau orizont fisic", de "al tau orizont mental", si (inclusiv) de "al tau orizont fisico - mental").
din cadrul conceptului "sah" fiind cea mai exemplificanta, acoperind
asta "putere exemplificanta" (in opinia mea), ma mult de 70% din
"necesarul de . . . exemplificativ") trebuie sa rationam intotdeauna,
de forma simultana (iar aici "simultanul din sah" ne ofera un exemplu
mai mult decat "binevenit") intr-o multitude de "planuri diferite", planuri
carora le conferim (cu al nostru propiu . . . "punct" notat cu acel "1", pe care-l stabiliram un pic mai inainte),
Bine, am facut atata "literatura", doar pentru ca vroiam sa spun si eu,
ca mi-am pus umarul, din "punctul geografic" unde m-a parasutat "barza" precum un bun (si voluntar) . . . costalero, pentru a sustine (inclusiv) fizic "casa mea" (in toate cele 9 dimensiuni ), ca sa nu mi se surpe, pana cand, am fost impins/inlaturat, de cei ce imi constituiau "al meu entorno social",
putin cate putin (pana la intrarea mea in situatie de . . . "expulzat", chiar
daca pentru asta nu s-a utilizat o "forta . . . visibila"), afara din ale mele
a "3-a", "4", "5" si a "6-a" dintre cele 9 dimensiuni ale acelui concept
care (in opinia mea, bineinteles) inseamna "casa mea".
fiecare pe rand, sau in orice fel le-am combina "unul si acelasi lucru".
Numind una din ele, numesti pe oricare dintre ele sau pe toate la un loc.
Traiesc eu "azi", in a "7"-a dintre cele 9 dimensiuni (iar presiunea de "impingere afara", este . . . dincolo de orice gluma..
La un moment dat putem fi impinsi (ca intr-un autobuz aglomerat cei care efectiv te preseaza sunt cei 2, 3, 4 care-s "lipiti" efectiv de tine si nu cei de dincolo de ei) de "cei apropiati noua" (fara a fi, ei, spre a avea un asa drept, Viata insasi) afara din a "7"-a si chiar, a "8"-a dintre dimensiuni, insa din a "9"-a, nimeni nu poate nici "a impinge", nici "a fi impins", nici "sa intre" si nici "sa iasa" pentru simplul motiv ca oricum s-ar pozitiona cineva, in exteriorul acestui "maxim-concept" denumit "Viata" nu se poate pune . . . nici macar, mort..
Bine, faptul ca vad eu a fi de o importanta cutremuratoare, maniera in care unul, se situeaza inauntrul acestui concept (Viata) in fiecare "moment" din momentele care incap in conceptul "vesnic", este asta o alta poveste, o poveste pe care Timpul, nu ma ingaduie sa o abordez acum, aici.
Pe alta data (in limita a ceea ce incape in conceptul "posibil")
jueves, 17 de octubre de 2013
Ne-călcătorii & în-călcătorii (de legi).
Lege = Principiu; principiu = lege.
În-călcătorii & ne-călcătorii de legi.
Eu nu percep semnificatia semnului "&" (ampersand) ca pe cuvantul de legatura "si" ci, ca o prescurtare
a cuvantului (ce defineste conceptul) "antonim".
Antonimul maxim al conceptului "antonimie" il regasesc eu in cuvantul (ce defineste conceptul) "antonomasie". Adica "antonim" = "complet diferit", "sinonim" = "acelasi lucru" iar "antonomasia" o percep eu ca pe "unul si acelasi lucru"
Astfel . . . "În-călcătorii" & "ne-călcătorii de legi" inseamna (prin "antonomasie"), in fapt, "în-calcatorii & ne-calcatorii de principii.
Conceptul "principiu" il percep eu ca avand aceeasi functie ca si conceptul "lege", dar il gasesc pe acesta . . .(pe cuvantul "principiu"), "mult mai mare in grad".
Conceptul "în-călcător de lege" este (in fapt), unul si acelasi lucru cu . . . cuvantul (concept) "maltratador", in timp ce conceptul "ne-călcător" este, unul si acelasi lucru cu cuvantul (concept) "fair-play ".
In timp ce conceptul "fair-play" ori este . . . intreg ("intreg" = 100%) ori . . . nu este deloc ("deloc" = 0 ), conceptul "maltratador", intruneste asta conditie de "a fi", si atunci cand este exercitat cu o intensitate (procentuala)" de 0,1%, dar si cand aceasta intensitate atinge cote de 25, 50, 75, 99 sau 100%.
In timp ce din conceptul "fair-play" fac parte (nolens - volens) . . . "adevaratii competitori" (jucatori), din conceptul "maltratador" fac parte "falsii competitori" (falsii jucatori).
Setea "jucatorului" este . . . ca tot ce misca sa devina . . . jucator, in timp setea "mal - tratador"-ului este, ca tot ce misca sa-i fie . . . "supus".
În-călcătorii & ne-călcătorii de legi.
Eu nu percep semnificatia semnului "&" (ampersand) ca pe cuvantul de legatura "si" ci, ca o prescurtare
a cuvantului (ce defineste conceptul) "antonim".
Antonimul maxim al conceptului "antonimie" il regasesc eu in cuvantul (ce defineste conceptul) "antonomasie". Adica "antonim" = "complet diferit", "sinonim" = "acelasi lucru" iar "antonomasia" o percep eu ca pe "unul si acelasi lucru"
Astfel . . . "În-călcătorii" & "ne-călcătorii de legi" inseamna (prin "antonomasie"), in fapt, "în-calcatorii & ne-calcatorii de principii.
Conceptul "principiu" il percep eu ca avand aceeasi functie ca si conceptul "lege", dar il gasesc pe acesta . . .(pe cuvantul "principiu"), "mult mai mare in grad".
Conceptul "în-călcător de lege" este (in fapt), unul si acelasi lucru cu . . . cuvantul (concept) "maltratador", in timp ce conceptul "ne-călcător" este, unul si acelasi lucru cu cuvantul (concept) "fair-play ".
In timp ce conceptul "fair-play" ori este . . . intreg ("intreg" = 100%) ori . . . nu este deloc ("deloc" = 0 ), conceptul "maltratador", intruneste asta conditie de "a fi", si atunci cand este exercitat cu o intensitate (procentuala)" de 0,1%, dar si cand aceasta intensitate atinge cote de 25, 50, 75, 99 sau 100%.
In timp ce din conceptul "fair-play" fac parte (nolens - volens) . . . "adevaratii competitori" (jucatori), din conceptul "maltratador" fac parte "falsii competitori" (falsii jucatori).
Setea "jucatorului" este . . . ca tot ce misca sa devina . . . jucator, in timp setea "mal - tratador"-ului este, ca tot ce misca sa-i fie . . . "supus".
martes, 15 de octubre de 2013
Dumnezeu nu . . . "exista" (ci "este"). De la a la z
Categoria articolului: "Analiza literara"
"Dios es". (donde . . . "es", es nada mas que . . . es ).
"Dumnezeu es.te. (unde . . . "este", este "mult mai mare in grad" decat " a fi" si / sau decat "a exista").
este (dex), exista (dex), fi (dex)
George Bernard Shaw - La gente común no ora, sólo pide. / Individul (uman), ca norma generala,
nu . . . "se roaga" ci . . . "cere".
Cautand eu, oaresce lucruri prin “Objetivismo.org” am intalnit . . . altceva. Un articol intitulat “Dios” (adica mai pe romaneste “Dumnezeu”) la care “lumea” nu prea daduse “ghies” (precum da, pe la celelalte articole).
Eu zic ca e pacat sa se incarce cineva cu "tinichele" dar . . . asa e dat, omul nu se poate ajuta decat . . . singur (ca atunci cand . . .inoata).
Hai sa vedem:
Intre conceptul "Dios" si conceptul "individ (uman)" este aceeasi relatie (matematica) ca intre conceptul "individ (uman)" si conceptul "eritrocit" (= "globula rosie").
Din al nostru "(uman) punct de vedere" putem sa ne alegem ca "etalon" chiar "individul uman" si sa construim in jurul acestei (acum stabilite) "unitate de baza" un "sistem de unitati"
Vedem (in textul urmator), ce frumos e definit, in wikipedia:
O "unitate de masura" reprezinta o "cantitate standardizata", de o "determinata magnitudine fizica". In general, unei "unitati de masura" i se stabileste valoarea prin referinta cu un "sablon" sau cu un "compozitie de alte unitati" pre-stabilite. In primul rand avem unitati cunoscute precum "unitati bazice" /sau, "de baza" (fundamentale) iar in linia secunda avem unitatile denumite "unitati derivate". Un "set de unități de măsură" în care nici una dintre unitati nu are mai mult de "o unitate asociata" este numit "sistem de unitati".
Toate "unitățile" indica "cantități scalare". În cazul "mărimilor vectoriale", se interpreteaza ca "fiecare dintre componente sunt exprimate în unitatea indicata".
Aici (imediat alaturi) avem imaginea-reprezentare a conceptului "atom".
Ne puseram de acord sa folosim conceptul (în a noastră ... astă "ecuație") "individ (se subînţelege că) "uman", sa ne serveasca ca o "unitate de bază". Ei bine, această "unitate de bază" are (aici, în ast "joc" al nostru, dar ... și în realitate) ai ei "ai săi submultipli si multipli". Astfel, eu le-am asezat . . . asa:
Ma rog. Cam asa vad eu, povestea asta. Ca orice poveste, are atatea variante cati "povestitori o povestesc", (sau, cati "ascultatori o asculta").
Salutări și. . . toate cele bune.
"Dios es". (donde . . . "es", es nada mas que . . . es ).
"Dumnezeu es.te. (unde . . . "este", este "mult mai mare in grad" decat " a fi" si / sau decat "a exista").
este (dex), exista (dex), fi (dex)
George Bernard Shaw - La gente común no ora, sólo pide. / Individul (uman), ca norma generala,
nu . . . "se roaga" ci . . . "cere".
Cautand eu, oaresce lucruri prin “Objetivismo.org” am intalnit . . . altceva. Un articol intitulat “Dios” (adica mai pe romaneste “Dumnezeu”) la care “lumea” nu prea daduse “ghies” (precum da, pe la celelalte articole).
"Lumea" ce populeaza "Objetivismo.org" o gasesc cam 60-70% in compatibilitate cu conceptia mea despre Viata. "Punctul comun" ("centrul cercului") care ne-a asezat (mai ales, pe mine cu ei) pe o "lungime de unda comuna" (pe un acelasi "val", daca ne gandim ca la un grup de "surfing", grup din care, se aduna cand se aduna si cade, fiecare pe unde cade) s-a numit "Ayn Rand".
Cum, la tema asta (despre "Dumnezeu") ne pricepem toti (dar, ori . . . “nu ne dam cu parerea”, ori . . . “o ignoram”, ori . . . “ne dam cu parerea de nu ne mai oprim”) mi-am zis ca, hai . . . sa zic si eu , vreo doua - trei, vorbe.
Duc lipsa de “talent literar” (artistic, care va sa zica) dar, de chinuit, ma chinuie si pe mine . . . talentul (ca pe mai "tot omul"). Din ast motiv (nu numai din asta), dupa ce am scris vreo trei vorbe, chiar acolo, “la locul faptei”, m-am razgandit si . . . mi-am luat de lucru pentru acasa.
"Jucand . . .in casa” nu e ca "jucand . . . in deplasare". Aci, am sculele mele (html), bancul meu, menghina mea.
Partea buna/rea este ca . . . am zis deja “poezia” in spaniola (ma rog, in cat stiu din limba asta), asa ca acum (spre a tine, cam acelasi fir), trebuie sa . . . sa ma traduc (singur). Reamintesc ca (si . . . pentru . . . a nu pierde, si eu, timpul) link-urile (si cel mai indicat ar fi, spre a tine firul . . . sa nu ocolesti vreunul) duc mai ales spre variante ale lor in spaniola dar, cititorul (cel interesat, desigur), da clic pe link si, odata ajuns la “radacina” acestui "copac" se suie pe ce creanga (a arborelui in cauza) ii face trebuinta, si isi ia singur (fara sa astepte, precum facea “Natafleata”), para.
E
de spus ca, nu tot ce "zace" pe sub link-urile pe care le recomand este
in acord cu propria-mi definire a lucrurilor. Fiecare trebuie sa umble
cu sita la el (cum sta bine oricarui "cautator de aur") si, fiecare, isi sorteaza singur ceea ce pastreaza si, ce anume, nu. Duc lipsa de “talent literar” (artistic, care va sa zica) dar, de chinuit, ma chinuie si pe mine . . . talentul (ca pe mai "tot omul"). Din ast motiv (nu numai din asta), dupa ce am scris vreo trei vorbe, chiar acolo, “la locul faptei”, m-am razgandit si . . . mi-am luat de lucru pentru acasa.
"Jucand . . .in casa” nu e ca "jucand . . . in deplasare". Aci, am sculele mele (html), bancul meu, menghina mea.
Partea buna/rea este ca . . . am zis deja “poezia” in spaniola (ma rog, in cat stiu din limba asta), asa ca acum (spre a tine, cam acelasi fir), trebuie sa . . . sa ma traduc (singur). Reamintesc ca (si . . . pentru . . . a nu pierde, si eu, timpul) link-urile (si cel mai indicat ar fi, spre a tine firul . . . sa nu ocolesti vreunul) duc mai ales spre variante ale lor in spaniola dar, cititorul (cel interesat, desigur), da clic pe link si, odata ajuns la “radacina” acestui "copac" se suie pe ce creanga (a arborelui in cauza) ii face trebuinta, si isi ia singur (fara sa astepte, precum facea “Natafleata”), para.
Eu zic ca e pacat sa se incarce cineva cu "tinichele" dar . . . asa e dat, omul nu se poate ajuta decat . . . singur (ca atunci cand . . .inoata).
Intre conceptul "Dios" si conceptul "individ (uman)" este aceeasi relatie (matematica) ca intre conceptul "individ (uman)" si conceptul "eritrocit" (= "globula rosie").
Din al nostru "(uman) punct de vedere" putem sa ne alegem ca "etalon" chiar "individul uman" si sa construim in jurul acestei (acum stabilite) "unitate de baza" un "sistem de unitati"
Vedem (in textul urmator), ce frumos e definit, in wikipedia:
O "unitate de masura" reprezinta o "cantitate standardizata", de o "determinata magnitudine fizica". In general, unei "unitati de masura" i se stabileste valoarea prin referinta cu un "sablon" sau cu un "compozitie de alte unitati" pre-stabilite. In primul rand avem unitati cunoscute precum "unitati bazice" /sau, "de baza" (fundamentale) iar in linia secunda avem unitatile denumite "unitati derivate". Un "set de unități de măsură" în care nici una dintre unitati nu are mai mult de "o unitate asociata" este numit "sistem de unitati".
Toate "unitățile" indica "cantități scalare". În cazul "mărimilor vectoriale", se interpreteaza ca "fiecare dintre componente sunt exprimate în unitatea indicata".
Aici (imediat alaturi) avem imaginea-reprezentare a conceptului "atom".
Ne puseram de acord sa folosim conceptul (în a noastră ... astă "ecuație") "individ (se subînţelege că) "uman", sa ne serveasca ca o "unitate de bază". Ei bine, această "unitate de bază" are (aici, în ast "joc" al nostru, dar ... și în realitate) ai ei "ai săi submultipli si multipli". Astfel, eu le-am asezat . . . asa:
- Informatia;
- Atom;
- Molecula:
- Om (individul)
- Om (specia);
- Terra (planeta);
- Universul.
Ce vreau să spun este că pentru fiecare dintre conceptele din acest abia afisat "sistem de unitati" (informatia, atom, molecula, organim simplu, organism complex, organism mult mai complex si . . . organism), "reprezentarea" este. . . aceeasi. (Ceea ce face totusi, diferenta, este ... "cuvenita proporționalitate").
In acelasi fel in care conceptul "eritrocit". . . nu știe (sau, poate ca el, stie) nici unde se afla și nici . . cum arată, al lui "Dumnezeu", pastrand noi "cuvenita proportionalitate", nici "individul (uman) ... nu pricepe de unde vine, unde este, unde se duce și "ce, cum sau unde" ar fi (daca ar fi, isi zice) al lui "Dumnezeu".
În același fel în care acest "zeu" (vorbim acum de "individ") poate "ajuta" "individul" (vorbim aci de "eritrocit") urmare alor sale "eritrocitas . . . rugăminti ", in acelasi fel poate (pastrand noi, si acum, "cuvenita proportionalitate") si conceptul cel caruia noi ii spunem "Dumnezeu"(= cel mai mare in grad, "concept"), fi de folos alui lui "eritrocit" (de data asta =" individul (uman))"
Cu alte cuvinte. . . "individul" (nu doar cel uman) este un. . . "perpetuum fetus"
Ne aflam astfel in fata unei "pelicule", in vreo 5 - 6 "parti" (nu stiu de n-or fi 9, n-am ajuns inca la concluzia asta dar im "rasuna" inca in cap nu mai stiu ce batranesti cuvinte de ceva cu "9 ceruri", echivalent a ceea ce azi am putea spune "9 etajari"), dar eu am sa ma refer deocamdata doar la doua, dintre parti.
In a sa . . . "prima parte" a "actului", acest "perpetuum fetus", "inoata = zboara = merge" in acel "ocean" (care este "mama lui"), in acel ocean de "lichid = aer = pamant" sau, cu alte cuvinte de . . . "lichid amniotic". Tot acest "conjunto/ansamblu/set" in care el "inoata" constituie in acel moment "Dumnezeul lui" , un Dumnezeu in care/pe care-l "bajabaie", cautandu-l cu toata fiinta lui (dar cel mai vizibil eventualului "spectator", cu . . . "antenele lui", adica "buricele" mainilor, picioarelor, nasului, etc" fara insa sa il gaseasca).
Ciclul se incheie cu . . . expulzarea lui din acel "rai" si trecerea in urmatorul.
Acest prim "act" dureaza (conform "limbajului" uman) 9 luni.
"Actul (pe care aci il numim) 2" are . . . alta dimensiune (putem sa ne "jucam" transformand in secunde "un ciclu de 9 luni" versus "un ciclu de 90 de ani" = 22.328.000 sec versus 2.838.240.000 sec, insa nu are asta vreo mare relevanta).
In acest "act 2" , ... "lichidul amniotic" isi schimba "textura". Prin analogie cu "gradele si functiile" din algebra si . . . din armata, putem spune ca . . . "functia se pastreaza dar se schimba gradul". De acum "perpetuum fetus"-ul inoata tot in "lichidul amniotic", tot in (acelasi) Dumnezeu (acelasi dar. . . intr-o alta ipostaza).
Si tot ca si in "primul act", "perpetuum fetus"-ul bajbaie, orbeste, cautand . . . nici el nu stie ce, fara sa inteleaga ca gaseste ceva, desi in tot timpul acestei bajabaieli contactul cu al sau Dumnezeu, este acelasi contact pe care pestele (orice "fiinta acvatica") o are cu mediul (apa) in care . . . exista (vietuieste).
(Dar, hai ca ma luai cu vorba, si ma departai de "varianta, sa-i zic asa, originala", dupa care . . . traduceam). Asa ca . . . "revenim la obiect":
In "vizionarea" alei sale "prima parte" (a "propriul său film"), "Dumnezeul lui" este "(propria sa) mama" si, cu toate ca (el) inoata in (în "lichidul amniotic") "Dumnezeul lui" (în tot acest timp ... bajbaind ... cautandu-l) precum in profunditatea unui ocean, el nu este în măsură să. . . perceapa (găseasca) . . . oceanul.
În vizionarea celei de -"a doua parte" (din ... "propriul său film"), chiar daca se schimba "sacul amniotic", "lichidul amniontic" nu inceteaza a fi "lichid amniotic" (se schimba doar . . . "textura"). Se modifică ... "gradul" (vezi "grade militare"), dar nu și "funcția", facand acest fapt ca "perpetuum fetus"-ul sa continue "a înota în Dumnezeul lui" (de data aceasta "oceanul" . . . avand o cu totul alta dimensiune decat "burta mamei") continuandu-si căutarea "dumnezeul lui", cu mâinile (ca orbul), cu . . . "antenele" (unde "ante . . . na" reprezinta "extremitate maxim posibila"), fara a ajunge la "capabilitatea de a-l vedea".
Este (situatia asta) analogica cu aceea in care un pește (ma rog, o "fiinta acvatica") ar "bajbai orbeste", prin . . . "buricul oceanului", cautand cu disperare sa gaseasca . . . oceanul (murind convins ca . . . "de unde nu e, nici dumnezeu nu cere").
Ființa umană este. . . analogica unui "compas", și ca orice compas se poate deschide până la o limită (o "limită" ... limitata, de nimeni altcineva decat de "propria-i capacitate"), și se comporta ca un autoturism care a fost construit sa ajunga la 120 pe ora dar, care se intreaba ca . . . de ce 120 si nu 121.
"Vehicolul" cel mai performant de care dispone (și are capacitatea necesara spre a dispune) omul, se numește . . . "deducție logică" și. . . poate acoperi "mult" (0.002 - 0.003%), dar "nu. . . suficient" (0,2 - 0,3%) și . . . "nicidecum, totul" (100%).
Așa cum . . . spusei, conceptul "individ" este. . . analogic (printre altele, si) conceptului "compas".
Astfel, putem spune ca instrumentul asta are, (ca sa-i punem totusi, un nume) "picior compas" (sau hai sa-i spunem "A) și . . ."cap compas" (nu
sunt sigur dacă există astfel de "nume", de . . . "cap compas" am mai
auzit, dar ... am nevoie, aici, si hai mai bine sa ii spunem "Z").
"Piciorul compasului" se află întotdeauna situat în "punctul în spațiu" în care tu . . . (propria ta persoana) se află situata la vreun "moment dat".
Ei bine, limita maximă a capacitatii tale de "extindere" se numeste "orizont" (unul "vizual" și altul "mental"), doua orizonturi de dimensiuni (ale "razei") extrem de diferite dar, care au in comun acelasi "centru al cercului".
Indiferent care dintre cele doua tipuri de orizont luam in calcul, trebuie sa nu uitam nici un moment de un "principiu de bază" al conceptului "cerc" care ne reaminteste ca ne facem "o reprezentare mentala" a cercului, atunci cand bagam in
ecuatie "circumferinta cercului" si "o alta reprezentare mentala" a cercului, atunci cand bagam in ecuatie "aria cercului" (desi "cercul" nu este nici una, nici alta ci doar, amandoua) si ca daca nu ne concentram un pic atentia, in primul caz vedem "paharul gol" iar in al doilea vedem paharul plin (desi nu exista alta varianta in afara de "plin").
Referitor la "circumferinta" și "arie", în secțiunea. . . "cercul" (wikipedia) gasim ca:
"Deși cele două concepte sunt relationate, nu trebuie facuta confuzie intre circumferinta (linie curbă) si arie (suprafata)".
Noi (oamenii), ne extindem (fiecare in parte, din "centrul cercului" sau) pentru a vedea . . . dincolo de circumferinta pe care o putem (cumva) "desena", ne extindem cu nadejdea de . . . "a da, nas", cel puțin "un puncticel" (cel puțin cu "un pixel") din imaginea, pe care ne-o imaginăm că exista, uitând că intre "A" si "Z" sunt, . . . "o infinitate de puncte" (oricare dintre "conceptele de grad inferior cercului": "linia", "planul", "volumul", inclusiv ... "punctul" este constituit din aceeasi, si unica, suma: "o infinitate de puncte").
Ne intindem (bajbaind) . . . peste toata infinitatea asta de puncte ca sa vedem . . . nu pe vreunul din cele care "sunt" ci . . . "unul pe care vrem sa ne imaginam ca exista).
Ei bine, oricare "punct" (din toata infinitatea asta de puncte existente între "punctul în care te afli situat la un moment dat", cu o extremitate a ta . . ."A", și "orizontul (vizual & mental) in care ajungi (efectiv) sa-ti situezi extremitatea ta..."Z" ) este . . . "pixel dintre pixelii ce constituie imaginea cea pe care o cauti" (numai ca . . . "tabloul" asta este . . . atat de mare incat, ceea ce vede unul cu o vedere "peste medie" este analogic cu a vedea 2 (doi) pixeli dintr-o "pictura" oarecare, hai sa zicem din "pictura" Gioconda, "tablou" care apare daca ai apasat "link"-ul).
Iar, aici prezenta, avem o imagine, obținută plin aplicarea "zoom"-ului asupra acestui tablou (Gioconda), marita la maximul ( x 800) ce mi-a permis a mea "tehnologie".
(Ca o comparație: harta continentala este o harta reprezentand un continent, de obicei pe o scală între 1:20,000,000 și 1:50,000,000). Cine este capabil să mențină o "proporționalitate adecvată", poate înțelege ceva (si) din acest exemplu, iară cine nu. . . nu.
Post Scriptum
1) Imagineaza-ti că celulele rosii ale corpului tau si-ar construi vehicule (autoturisme, trenuri, vapoare, avioane, rachete, etc) și s-ar pune pe strabatut "furnicarul" la deal si la vale, asa cum omul, face.
- 2) am discutat pe aici de "ocean". Există (cel puțin in viziunea mea) trei-patru "forme", de "ocean": una dintre forme ar fi, aceea "consacrata" (cel de . . ."apa"), altă forma ar fi, oceanul asta in care "inotam" noi "terenalii" (fiintele care nu se incadreaza nici la "mediul acvatic" nici la "mediul aerian" ci apartin "mediului terrestru"), alta forma este "oceanul aerian" (un fel de "imagine... în oglindă", a "oceanului de aoa"), și mai exista există, o a patra forma, cea care le include pe toate cele trei deja numite (numindu-se asta "viata planetara).
Conceptul "ocean", nu poate (nu este destul) fi perceput doar prin prisma conceptului "apa".
Daca l-am "goli" de toate vietatile lui (asa cum putem face cu un acvariu) . . . cred eu ca ar scadea vreo cativa "buni . . . centimetri". Si, daca am lăsa acolo, in "covata", doar "apa chioara" ... cred ca ar muri, destul de repede.
Conceptul "ocean" este constituit din tot ce vietuieste in el, indeplinindule functiunile pe are le indeplineste conceptul "casa", fiindu-le in acelasi timp si sufragerie si bucatarie, si dormitor si camera de tortura, si sala de nasteri, si wc, si cimitir, si tot el le este "paine cea de toate zilele", "apa de baut" si "aer ce respira".
Ca unul din oceane . . . . oricare dintre celelalte (și, bineînțeles, aceste patru sunt incluse întrun al cincelea)
Un "al cincelea" al carui nume este atat de polisemic incat, in loc sa ii mai dau eu vreo denumire las cititorul sa-si aleaga singur (ajutandu-l doar cu o lista, pe care o gaseste apasand acest link.
3) am facut vorbire aici de . . . "cerc", de "circumferință" și de "aria" lui (a cercului). Nu trebuie insa uitat, in vreun moment ca, in afara "trairii directe", imaginea (reprezentarea vizuala) nu-si poate depasi conditia de "dimensiune virtuala" (ne-ridicandu-se in "grad" mai sus decat ii permite al sau "bidimensional" statut).
În "realitatea-reala", ceea ce eu am denumit in principiu ca, "picior al compasului" (si am notat mai apoi cu "A") nu il gasim ca fiind situat în "centru de cerc", ci in "centru de sfera", iar în această "realitate reala", nu se poate vorbi de "arie" ci de "volum" (din aritmetică stim ca "2" este ceva, ca "2 la puterea 2 " este "ceva diferit", iar "2 la puterea 3" este "ceva mult mai diferit ").
4) este de neînțeles, că omul nu este capabil sa face analogia corecta între situația de a "înota" (nadar) si situatia de "a merge" (andar). În ambele situații, omul se lupta sa dea la o parte "pixelii" spre a "avansa" pe aceia care, vremelnic, il compun. Dar, indiferent de "textura" (lichida, solida, gazoasa, .) a "pixelilor", aparțin toti acelei unice si aceiasi "disolutii"
Nimic mai mult. Dacă cineva nu înțelege nici acum, altfel de mod, mai simplu, de a explica (cel puțin pentru moment), nu -mi este în minte. Dar dacă
cineva lanseaza vreo întrebare. . . cu siguranță, s-or găsi. . . rezerve.
- Atom;
- Molecula:
- Om (individul)
- Om (specia);
- Terra (planeta);
- Universul.
Ce vreau să spun este că pentru fiecare dintre conceptele din acest abia afisat "sistem de unitati" (informatia, atom, molecula, organim simplu, organism complex, organism mult mai complex si . . . organism), "reprezentarea" este. . . aceeasi. (Ceea ce face totusi, diferenta, este ... "cuvenita proporționalitate").
In acelasi fel in care conceptul "eritrocit". . . nu știe (sau, poate ca el, stie) nici unde se afla și nici . . cum arată, al lui "Dumnezeu", pastrand noi "cuvenita proportionalitate", nici "individul (uman) ... nu pricepe de unde vine, unde este, unde se duce și "ce, cum sau unde" ar fi (daca ar fi, isi zice) al lui "Dumnezeu".
În același fel în care acest "zeu" (vorbim acum de "individ") poate "ajuta" "individul" (vorbim aci de "eritrocit") urmare alor sale "eritrocitas . . . rugăminti ", in acelasi fel poate (pastrand noi, si acum, "cuvenita proportionalitate") si conceptul cel caruia noi ii spunem "Dumnezeu"(= cel mai mare in grad, "concept"), fi de folos alui lui "eritrocit" (de data asta =" individul (uman))"
Cu alte cuvinte. . . "individul" (nu doar cel uman) este un. . . "perpetuum fetus"
Ne aflam astfel in fata unei "pelicule", in vreo 5 - 6 "parti" (nu stiu de n-or fi 9, n-am ajuns inca la concluzia asta dar im "rasuna" inca in cap nu mai stiu ce batranesti cuvinte de ceva cu "9 ceruri", echivalent a ceea ce azi am putea spune "9 etajari"), dar eu am sa ma refer deocamdata doar la doua, dintre parti.
In a sa . . . "prima parte" a "actului", acest "perpetuum fetus", "inoata = zboara = merge" in acel "ocean" (care este "mama lui"), in acel ocean de "lichid = aer = pamant" sau, cu alte cuvinte de . . . "lichid amniotic". Tot acest "conjunto/ansamblu/set" in care el "inoata" constituie in acel moment "Dumnezeul lui" , un Dumnezeu in care/pe care-l "bajabaie", cautandu-l cu toata fiinta lui (dar cel mai vizibil eventualului "spectator", cu . . . "antenele lui", adica "buricele" mainilor, picioarelor, nasului, etc" fara insa sa il gaseasca).
Ciclul se incheie cu . . . expulzarea lui din acel "rai" si trecerea in urmatorul.
Acest prim "act" dureaza (conform "limbajului" uman) 9 luni.
"Actul (pe care aci il numim) 2" are . . . alta dimensiune (putem sa ne "jucam" transformand in secunde "un ciclu de 9 luni" versus "un ciclu de 90 de ani" = 22.328.000 sec versus 2.838.240.000 sec, insa nu are asta vreo mare relevanta).
In acest "act 2" , ... "lichidul amniotic" isi schimba "textura". Prin analogie cu "gradele si functiile" din algebra si . . . din armata, putem spune ca . . . "functia se pastreaza dar se schimba gradul". De acum "perpetuum fetus"-ul inoata tot in "lichidul amniotic", tot in (acelasi) Dumnezeu (acelasi dar. . . intr-o alta ipostaza).
Si tot ca si in "primul act", "perpetuum fetus"-ul bajbaie, orbeste, cautand . . . nici el nu stie ce, fara sa inteleaga ca gaseste ceva, desi in tot timpul acestei bajabaieli contactul cu al sau Dumnezeu, este acelasi contact pe care pestele (orice "fiinta acvatica") o are cu mediul (apa) in care . . . exista (vietuieste).
(Dar, hai ca ma luai cu vorba, si ma departai de "varianta, sa-i zic asa, originala", dupa care . . . traduceam). Asa ca . . . "revenim la obiect":
In "vizionarea" alei sale "prima parte" (a "propriul său film"), "Dumnezeul lui" este "(propria sa) mama" si, cu toate ca (el) inoata in (în "lichidul amniotic") "Dumnezeul lui" (în tot acest timp ... bajbaind ... cautandu-l) precum in profunditatea unui ocean, el nu este în măsură să. . . perceapa (găseasca) . . . oceanul.
În vizionarea celei de -"a doua parte" (din ... "propriul său film"), chiar daca se schimba "sacul amniotic", "lichidul amniontic" nu inceteaza a fi "lichid amniotic" (se schimba doar . . . "textura"). Se modifică ... "gradul" (vezi "grade militare"), dar nu și "funcția", facand acest fapt ca "perpetuum fetus"-ul sa continue "a înota în Dumnezeul lui" (de data aceasta "oceanul" . . . avand o cu totul alta dimensiune decat "burta mamei") continuandu-si căutarea "dumnezeul lui", cu mâinile (ca orbul), cu . . . "antenele" (unde "ante . . . na" reprezinta "extremitate maxim posibila"), fara a ajunge la "capabilitatea de a-l vedea".
Este (situatia asta) analogica cu aceea in care un pește (ma rog, o "fiinta acvatica") ar "bajbai orbeste", prin . . . "buricul oceanului", cautand cu disperare sa gaseasca . . . oceanul (murind convins ca . . . "de unde nu e, nici dumnezeu nu cere").
Ființa umană este. . . analogica unui "compas", și ca orice compas se poate deschide până la o limită (o "limită" ... limitata, de nimeni altcineva decat de "propria-i capacitate"), și se comporta ca un autoturism care a fost construit sa ajunga la 120 pe ora dar, care se intreaba ca . . . de ce 120 si nu 121.
"Vehicolul" cel mai performant de care dispone (și are capacitatea necesara spre a dispune) omul, se numește . . . "deducție logică" și. . . poate acoperi "mult" (0.002 - 0.003%), dar "nu. . . suficient" (0,2 - 0,3%) și . . . "nicidecum, totul" (100%).
Așa cum . . . spusei, conceptul "individ" este. . . analogic (printre altele, si) conceptului "compas".
"Piciorul compasului" se află întotdeauna situat în "punctul în spațiu" în care tu . . . (propria ta persoana) se află situata la vreun "moment dat".
Ei bine, limita maximă a capacitatii tale de "extindere" se numeste "orizont" (unul "vizual" și altul "mental"), doua orizonturi de dimensiuni (ale "razei") extrem de diferite dar, care au in comun acelasi "centru al cercului".
Indiferent care dintre cele doua tipuri de orizont luam in calcul, trebuie sa nu uitam nici un moment de un "principiu de bază" al conceptului "cerc" care ne reaminteste ca ne facem "o reprezentare mentala" a cercului, atunci cand bagam in
Referitor la "circumferinta" și "arie", în secțiunea. . . "cercul" (wikipedia) gasim ca:
"Deși cele două concepte sunt relationate, nu trebuie facuta confuzie intre circumferinta (linie curbă) si arie (suprafata)".
Noi (oamenii), ne extindem (fiecare in parte, din "centrul cercului" sau) pentru a vedea . . . dincolo de circumferinta pe care o putem (cumva) "desena", ne extindem cu nadejdea de . . . "a da, nas", cel puțin "un puncticel" (cel puțin cu "un pixel") din imaginea, pe care ne-o imaginăm că exista, uitând că intre "A" si "Z" sunt, . . . "o infinitate de puncte" (oricare dintre "conceptele de grad inferior cercului": "linia", "planul", "volumul", inclusiv ... "punctul" este constituit din aceeasi, si unica, suma: "o infinitate de puncte").
Ne intindem (bajbaind) . . . peste toata infinitatea asta de puncte ca sa vedem . . . nu pe vreunul din cele care "sunt" ci . . . "unul pe care vrem sa ne imaginam ca exista).
Ei bine, oricare "punct" (din toata infinitatea asta de puncte existente între "punctul în care te afli situat la un moment dat", cu o extremitate a ta . . ."A", și "orizontul (vizual & mental) in care ajungi (efectiv) sa-ti situezi extremitatea ta..."Z" ) este . . . "pixel dintre pixelii ce constituie imaginea cea pe care o cauti" (numai ca . . . "tabloul" asta este . . . atat de mare incat, ceea ce vede unul cu o vedere "peste medie" este analogic cu a vedea 2 (doi) pixeli dintr-o "pictura" oarecare, hai sa zicem din "pictura" Gioconda, "tablou" care apare daca ai apasat "link"-ul).
Iar, aici prezenta, avem o imagine, obținută plin aplicarea "zoom"-ului asupra acestui tablou (Gioconda), marita la maximul ( x 800) ce mi-a permis a mea "tehnologie".
(Ca o comparație: harta continentala este o harta reprezentand un continent, de obicei pe o scală între 1:20,000,000 și 1:50,000,000). Cine este capabil să mențină o "proporționalitate adecvată", poate înțelege ceva (si) din acest exemplu, iară cine nu. . . nu.
Post Scriptum
1) Imagineaza-ti că celulele rosii ale corpului tau si-ar construi vehicule (autoturisme, trenuri, vapoare, avioane, rachete, etc) și s-ar pune pe strabatut "furnicarul" la deal si la vale, asa cum omul, face.
- 2) am discutat pe aici de "ocean". Există (cel puțin in viziunea mea) trei-patru "forme", de "ocean": una dintre forme ar fi, aceea "consacrata" (cel de . . ."apa"), altă forma ar fi, oceanul asta in care "inotam" noi "terenalii" (fiintele care nu se incadreaza nici la "mediul acvatic" nici la "mediul aerian" ci apartin "mediului terrestru"), alta forma este "oceanul aerian" (un fel de "imagine... în oglindă", a "oceanului de aoa"), și mai exista există, o a patra forma, cea care le include pe toate cele trei deja numite (numindu-se asta "viata planetara).
Conceptul "ocean", nu poate (nu este destul) fi perceput doar prin prisma conceptului "apa".
Daca l-am "goli" de toate vietatile lui (asa cum putem face cu un acvariu) . . . cred eu ca ar scadea vreo cativa "buni . . . centimetri". Si, daca am lăsa acolo, in "covata", doar "apa chioara" ... cred ca ar muri, destul de repede.
Conceptul "ocean" este constituit din tot ce vietuieste in el, indeplinindule functiunile pe are le indeplineste conceptul "casa", fiindu-le in acelasi timp si sufragerie si bucatarie, si dormitor si camera de tortura, si sala de nasteri, si wc, si cimitir, si tot el le este "paine cea de toate zilele", "apa de baut" si "aer ce respira".
Ca unul din oceane . . . . oricare dintre celelalte (și, bineînțeles, aceste patru sunt incluse întrun al cincelea)
Un "al cincelea" al carui nume este atat de polisemic incat, in loc sa ii mai dau eu vreo denumire las cititorul sa-si aleaga singur (ajutandu-l doar cu o lista, pe care o gaseste apasand acest link.
3) am facut vorbire aici de . . . "cerc", de "circumferință" și de "aria" lui (a cercului). Nu trebuie insa uitat, in vreun moment ca, in afara "trairii directe", imaginea (reprezentarea vizuala) nu-si poate depasi conditia de "dimensiune virtuala" (ne-ridicandu-se in "grad" mai sus decat ii permite al sau "bidimensional" statut).
În "realitatea-reala", ceea ce eu am denumit in principiu ca, "picior al compasului" (si am notat mai apoi cu "A") nu il gasim ca fiind situat în "centru de cerc", ci in "centru de sfera", iar în această "realitate reala", nu se poate vorbi de "arie" ci de "volum" (din aritmetică stim ca "2" este ceva, ca "2 la puterea 2 " este "ceva diferit", iar "2 la puterea 3" este "ceva mult mai diferit ").
4) este de neînțeles, că omul nu este capabil sa face analogia corecta între situația de a "înota" (nadar) si situatia de "a merge" (andar). În ambele situații, omul se lupta sa dea la o parte "pixelii" spre a "avansa" pe aceia care, vremelnic, il compun. Dar, indiferent de "textura" (lichida, solida, gazoasa, .) a "pixelilor", aparțin toti acelei unice si aceiasi "disolutii"
Nimic mai mult. Dacă cineva nu înțelege nici acum, altfel de mod, mai simplu, de a explica (cel puțin pentru moment), nu -mi este în minte. Dar dacă
5) am "lansat" termenul "perpetuum fetus" si cea mai simpla analogie o putem face cu pirotehnia,
Ca in secventele din "cele cateva secunde jurul minutului 1" ale prezentului video, ne putem imagina
ca "Perpetuum fetus"-ul trece "informatie" in "atom", din atom in molecula, din molecula in organism simplu, din acela in "specie", din specie in "viata terestra", din "viata terrestra" in "Viata universala" unde "bubuie" si se transforma intr-o puzderie de . . . "informatii".
ca "Perpetuum fetus"-ul trece "informatie" in "atom", din atom in molecula, din molecula in organism simplu, din acela in "specie", din specie in "viata terestra", din "viata terrestra" in "Viata universala" unde "bubuie" si se transforma intr-o puzderie de . . . "informatii".
Ma rog. Cam asa vad eu, povestea asta. Ca orice poveste, are atatea variante cati "povestitori o povestesc", (sau, cati "ascultatori o asculta").
Salutări și. . . toate cele bune.
"Zoom" (sau, "inaltare la cer")
Zoom (wikipedia). Lupa (wikipedia) . Microscopul (wikipedia)
Omul este atat de lipit cu nasul de vitrina incat uita ca, pentru a avea o buna (adecvata) vedere (perceptie) asupra unui lucru trebuie i se te aseze la o distanta . . . corect relationata, de "subiectul analizat".
Ca sa-ti privesti "buricul" vreunuia dintre degete, constati ca . . . cu cat mai mult ti-l bagi in ochi, cu atat mai putin intelegi, din ceea ce vezi.
Am incercat eu sa ofer un exemplu, punand sub lupa una din imaginile arhicunoscute (Gioconda), dar,
cum imaginea nu mi s-a "incarcat", banuiesc ca nu era voie sa ma ating de . . . imaginea acelei imagini.
Asa ca am apelat tot la o imagine . . . arhicunoscuta (mult mai . . . "arhicunoscuta" decat orice altceva pe Lume, pentru ca aici s-a inventat "mersul pe jos"), imagine pe care pot sa o "deformez" cum vreau (pentru simplul motiv ca . . . e a mea).
Ce e de vazut? Pai, intr-un caz avem de-a face cu o imagine pe care ne-am obisnuit a o socoti ca fiind "normala"
(mai ales prin prisma faptului ca o mare majoritate dintre cei
contemporani clipei "acum" nu au trait "inainte", cand transformarea
"realitatii" in . . . poza, nu intra in "obisnuitul" cotidian).
Asa ca avem de-a face (aici) cu o imagine "normala", dar atat de normala incat uitam ca este "bidimensionala" si ca, doar, . . . ne sugereaza realitatea (ma rog,
cel putin, "realitatea noastra" . . . umana)
Am aplicat asupra ei "zoom"-ul maxim (800%) atat cat mi-a permis "tehnologia", si asa avem obtinuta aici (aproape), o analogie a ceea ce inseamna sa iti apropii prea mult "varful degetului" de "ochi" (sau intr-un altfel de ipostaza, "nasul" de "vitrina")
Un alt exemplu, care poate fi mult mai relevant, este (sa zicem), "ceva (oaresce) scris".
Am luat eu o bucata dintr-o pagina a unei carti (pagina pe care, din intamplare, o aveam scanata) si
am "prelucrat-o" (intr-atat) incat sa serveasca . . . scopului.
Avem aici o "mostra" a acestei . . . scanete pagini, o mostra pe care o numim (pentru ca asa "ne apare"), "normala"), i-am "aplicat" in primul caz, un . . . "zoom" minim (12,5%), aplicand in celalalt caz, pe cel maxim (800%). Asa ca avem . . . ca mai jos:
Eu zic ca aste trei imagini (ale unei aceleiasi "imagini") ne reaminteste ca, daca nu pastram o cuvenita . . . "proportionalitate a lucrurilor", ajungem sa nu intelegem din ele ceea ce sunt, ci, sa deformam.
Inainte vreme, era imposibil sa sugerezi cuiva lucrurile de asa natura incat acela, sa le si "vada" (unde "vada = sa-si reprezinte mental ), dar acum cand "tot omul" foloseste "Google Maps" si "se inalta" (care cum ii trece prin cap), de la Google Street View " si pana . . . mai sus de Cer (facand asta (fiecare), ca de forma mecanica (ca prin copiere unul de la altul), neanalogand intre "inaltarea la cer" ca metafora si "zoom", ca realitate, acum, chiar ca ar trebui sa-se scuture un pic capul, ca atunci cand esti buimac si cauti sa iesi din
acea stare ("sa te trezesti", cum spune).
Trebuie sa ne dam seama ca . . . daca in fata noastra, avem (un lucru atat de mic) pagina unei carti si, ca
prin mentinere la o distanta adecvata "intelegem pe ce lume traim" iar daca o apropiem prea mult de nas, vedem litere dar nu mai intelegem contextul (din care ele fac parte), eu zic ca nu e mare lucru sa intelegem
ca . . . cartea asta care este "Viata" (infinita ca dimensiune, cel putin in raport cu "subiectul analizat": o pagina) nu numai ca "ne intra in ochi" (atat la propriu, cat si la figurat) dar are o dimensiune de prea multe
ori mai mare decat pagina (in acest caz, pagina "din carte") pentru a intelege noi ceva din ea, daca nu ne luam, mental (pentru ca fizic nu ai unde sa "iesi" din Viata (din Univers) ca sa-ti poti schimba locul "situarii tale in spatiu" de-o asa natura incat sa poti sa privesti lucrurile "ca din exterior") . . . si
daca (cu "fizicul" ramanand "acolo unde esti") nu-ti poti "teleporta" . . . "tu"-ul tau mental" la o distanta
(si intr-un unghi) care sa aiba. . directa proportionalitate cu "dimensiunea subiectului" (si subiectul in sine) de analizat, lucrul acela ori iti ramane "in afara spatiului (tau) vizual", dupa caz, "fizic" (pentru distantele
si situatiile (sa nu-ti fie in "unghi mort") conforme cu "capacitatile noastre fizice, umane") sau, mental (atunci cand "subiectul de analizat" este situat ori "in unghi (tie) mort", ori la o distanta fizica care depaseste (atunci cand, tu esti "subiectul in discutie", capacitatea (ta) vizuala.
Incercari de detaliere (mult mai pe larg) asupra temei, gasesti (stimate lector), navigand . . . pe "aici"
Omul este atat de lipit cu nasul de vitrina incat uita ca, pentru a avea o buna (adecvata) vedere (perceptie) asupra unui lucru trebuie i se te aseze la o distanta . . . corect relationata, de "subiectul analizat".
Ca sa-ti privesti "buricul" vreunuia dintre degete, constati ca . . . cu cat mai mult ti-l bagi in ochi, cu atat mai putin intelegi, din ceea ce vezi.
Am incercat eu sa ofer un exemplu, punand sub lupa una din imaginile arhicunoscute (Gioconda), dar,
cum imaginea nu mi s-a "incarcat", banuiesc ca nu era voie sa ma ating de . . . imaginea acelei imagini.
Asa ca am apelat tot la o imagine . . . arhicunoscuta (mult mai . . . "arhicunoscuta" decat orice altceva pe Lume, pentru ca aici s-a inventat "mersul pe jos"), imagine pe care pot sa o "deformez" cum vreau (pentru simplul motiv ca . . . e a mea).
Asa ca avem de-a face (aici) cu o imagine "normala", dar atat de normala incat uitam ca este "bidimensionala" si ca, doar, . . . ne sugereaza realitatea (ma rog,
cel putin, "realitatea noastra" . . . umana)
Am aplicat asupra ei "zoom"-ul maxim (800%) atat cat mi-a permis "tehnologia", si asa avem obtinuta aici (aproape), o analogie a ceea ce inseamna sa iti apropii prea mult "varful degetului" de "ochi" (sau intr-un altfel de ipostaza, "nasul" de "vitrina")
Un alt exemplu, care poate fi mult mai relevant, este (sa zicem), "ceva (oaresce) scris".
Am luat eu o bucata dintr-o pagina a unei carti (pagina pe care, din intamplare, o aveam scanata) si
am "prelucrat-o" (intr-atat) incat sa serveasca . . . scopului.
Avem aici o "mostra" a acestei . . . scanete pagini, o mostra pe care o numim (pentru ca asa "ne apare"), "normala"), i-am "aplicat" in primul caz, un . . . "zoom" minim (12,5%), aplicand in celalalt caz, pe cel maxim (800%). Asa ca avem . . . ca mai jos:
Inainte vreme, era imposibil sa sugerezi cuiva lucrurile de asa natura incat acela, sa le si "vada" (unde "vada = sa-si reprezinte mental ), dar acum cand "tot omul" foloseste "Google Maps" si "se inalta" (care cum ii trece prin cap), de la Google Street View " si pana . . . mai sus de Cer (facand asta (fiecare), ca de forma mecanica (ca prin copiere unul de la altul), neanalogand intre "inaltarea la cer" ca metafora si "zoom", ca realitate, acum, chiar ca ar trebui sa-se scuture un pic capul, ca atunci cand esti buimac si cauti sa iesi din
acea stare ("sa te trezesti", cum spune).
Trebuie sa ne dam seama ca . . . daca in fata noastra, avem (un lucru atat de mic) pagina unei carti si, ca
prin mentinere la o distanta adecvata "intelegem pe ce lume traim" iar daca o apropiem prea mult de nas, vedem litere dar nu mai intelegem contextul (din care ele fac parte), eu zic ca nu e mare lucru sa intelegem
ca . . . cartea asta care este "Viata" (infinita ca dimensiune, cel putin in raport cu "subiectul analizat": o pagina) nu numai ca "ne intra in ochi" (atat la propriu, cat si la figurat) dar are o dimensiune de prea multe
ori mai mare decat pagina (in acest caz, pagina "din carte") pentru a intelege noi ceva din ea, daca nu ne luam, mental (pentru ca fizic nu ai unde sa "iesi" din Viata (din Univers) ca sa-ti poti schimba locul "situarii tale in spatiu" de-o asa natura incat sa poti sa privesti lucrurile "ca din exterior") . . . si
daca (cu "fizicul" ramanand "acolo unde esti") nu-ti poti "teleporta" . . . "tu"-ul tau mental" la o distanta
(si intr-un unghi) care sa aiba. . directa proportionalitate cu "dimensiunea subiectului" (si subiectul in sine) de analizat, lucrul acela ori iti ramane "in afara spatiului (tau) vizual", dupa caz, "fizic" (pentru distantele
si situatiile (sa nu-ti fie in "unghi mort") conforme cu "capacitatile noastre fizice, umane") sau, mental (atunci cand "subiectul de analizat" este situat ori "in unghi (tie) mort", ori la o distanta fizica care depaseste (atunci cand, tu esti "subiectul in discutie", capacitatea (ta) vizuala.
Incercari de detaliere (mult mai pe larg) asupra temei, gasesti (stimate lector), navigand . . . pe "aici"
Suscribirse a:
Entradas (Atom)